Un nume nou pe lista candidaţilor PSD Argeş la alegerile parlamentare, dar un manager performant – Alin Călinescu

Oamenii care iubesc cultura, părinţii care îşi îndrumă copiii spre domeniul cunoaşterii, îl cunosc bine pe cel care a făcut dintr-un Centru Cultural al unui oraş cu structură industrială, un model. Alin Călinescu, căci despre el vorbim, nu s-a dat înapoi să preia conducerea Centrului Cultural Mioveni, deşi Bucureştiul îi oferea perspective mai interesante, o viaţă mai trepidantă, aşa cum le place tinerilor şi multe provocări. A ales să vină la Mioveni şi să preia Centrul Cultural de aici şi aşa începe frumoasa poveste a unui tânăr manager cu ambiţie şi potenţial.

Centrul Cultural Mioveni a crescut în fiecare an sub conducerea lui Alin Călinescu şi a ajuns acolo unde, poate nimeni nu ar fi îndrăznit să viseze – să organizeze şi să găzduiască un festival de teatru care a reunit cei mai mari actori ai României.

Nici Teatrul Davila, cu o istorie atât de îndelungată, nu a putut să facă o astfel de manifestare. A făcut+o Alin Călinescu şi a dat lovitura. Câtă muncă a fost în spatele acestui proiect putem doar să bănuim, ţinând cont că nu poţi aduce oriunde cele mai mari nume ale teatrului românesc, dacă nu te prezinţi în faţa lor cu un proiect imbatabil.

Nu a fost singurul proiect pus în scenă de Alin Călinescu. În toţi anii de mandat, Mioveniul a fost pus pe harta culturală a ţării datorită acestui manager tânăr, care a ales să vorbească mai puţin şi să facă mai mult pentru comunitatea din Argeş.

Pe lângă activitatea managerială, Alin Călinescu a demonstrat că are ceea ce le lipseşte multor politicieni români – dragul de oameni. Nu a existat niciun eveniment caritabil la care Alin Călinescu să nu participe, nu a existat nicio acţiune de întrajutorare la care să lipsească şi nu a existat nicio manifestare cu rol social pe care să o ocolească. Aceasta este o demonstraţie de drag de oameni şi nu declaraţii goale de conţinut. Educaţia, caracterul şi performanţa în management cultural îi dau lui Alin Călinescu toate motivele de a se implica în politica parlamentară, în care ar putea să facă mai mult atât pentru cultura ţării, pe care o cunoaşte foarte bine, cât şi pentru oamenii de dincolo de ea de care are drag.

 

Autor –   Steluța Chiriță

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Felicitare – PSD Piteşti

Dorim să transmitem tuturor piteştenilor care astăzi îşi sărbătoresc ziua onomastică urările noastre de sănătate şi mult spor în tot ceea ce îşi propun să ducă la îndeplinire. Fie ca Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil să îi ocrotească pe toţi cei cărora le sunt patroni spirituali! La mulţi ani! Conducerea PSD Piteşti

Citește mai mult...

Doliu la Hanul Românesc după trecerea în neființă a lui Luca Ștefan-Laurențiu

  Colectivul restaurantului Hanul Românesc anunță cu profundă tristețe trecerea în neființă a colegului Luca Ștefan-Laurențiu. Cei care l-au cunoscut și au lucrat alături de el îi vor păstra cu drag amintirea. Cei care doresc să îi aducă un ultim omagiu o pot face la capela Bisericii „Sfântul Nicolae” din Mărăcineni, unde este depus trupul […]

Citește mai mult...

Donație de aproximativ 60.000 de lei pentru patru spitale din Argeș

Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului a donat produse de curățenie și materiale de igienă spitalelor din Pitești, Mioveni, Leordeni și Călinești. Valoarea totală a produselor oferite celor patru unități medicale este de aproximativ 60.000 de lei, potrivit Centrului Eparhial. Produsele vor fi folosite pentru curățarea și igienizarea spațiilor în care sunt îngrijiți pacienții. Acțiunea a fost […]

Citește mai mult...