Un container din China cu marfă contrafăcută ce urma să ajungă în Argeș a fost oprit de Garda de Coasta

Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au găsit, într-un container sosit din China, bunuri contrafăcute în valoare de peste 1,1 milioane lei. Un cetăţean român este cercetat penal pentru punere în circulaţie de mărfuri contrafăcute.

Potrivit unui comunicat de presă transmis, vineri, de Garda de Coastă, poliţiştii de frontieră împreună cu lucrătorii vamali din cadrul Biroului Vamal Constanţa Sud au efectuat, în baza analizei de risc, controlul amănunţit la un container sosit din China, având ca destinatar o societate comercială de pe raza judeţului Argeş.

În urma controlului, au fost descoperite 4.928 de seturi cu jocuri de construcţii susceptibile a aduce atingere dreptului de proprietate intelectuală al unei mărci cunoscute.

”Astfel, poliţiştii de frontieră au extins cercetările şi, în urma confirmării din partea titularului de marcă a faptului că bunurile aduc atingere dreptului de proprietate intelectuală al unei mărci cunoscute, în data de 05.09.2019 s-au sesizat din oficiu sub aspectul săvârşirii infracţiunii de punere în circulaţie a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare şi care prejudiciază pe titularul mărcii înregistrate.  De asemenea, s-a stabilit faptul că administratorul firmei este un cetăţean român, în vârstă de 40 de ani”, a transmis Garda de Coastă.

Bunurile, dacă ar fi fost comercializate ca produse de marcă, ar fi avut valoarea totală de aproximativ 1.165.470 lei.

Acestea au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor, la finalizare fiind dispuse măsurile legale care se impun.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Reamintire: Campanie de colectare GRATUITĂ a deșeurilor voluminoase și DEEE, în Pitești!

Salubritate 2000 S.A., organizează, în luna iunie, a doua campanie de colectare gratuită a deșeurilor voluminoase și DEEE, de anul acesta, pentru locuitorii municipiului Pitești. Campania se derulează începând de joi, 25 iunie, ora 14:00, până vineri, 26 iunie, ora 13:00. Piteștenii, persoane fizice, pot depozita deșeurile voluminoase, precum și deșeurile de echipamente electrice și […]

Citește mai mult...

Argeş. Restricții temporare de circulație pe DJ 659

Restricții temporare de circulație pe DJ 659 (Pitești – Bradu – Suseni – Gliganu de Sus – Bârlogu – Negrași – Mozăceni – limita jud. Dâmbovița)! Perioada: 8 iunie – 15 septembrie 2026 Regia Județeană de Drumuri Argeș informează că, în intervalul 8 iunie – 15 septembrie 2026, vor fi instituite restricții temporare de circulație […]

Citește mai mult...

Artistul argentinian Marcos Masetti aduce spectacolul „Slam Dunk” la PISTF 2026

În cadrul ediției 2026 a Pitești Street Theatre Festival, publicul este invitat sâmbătă, 6 iunie, de la ora 19:00, în Piața Primăriei Pitești, la spectacolul „Slam Dunk”, susținut de artistul stradal argentinian Marcos Masetti. Recunoscut pentru stilul său original și pentru energia spectacolelor sale, Marcos Masetti propune un show dinamic, care îmbină jongleriile spectaculoase, momentele […]

Citește mai mult...