Un bărbat din comuna argeşeană Cocu a fost ameninţat cu moartea de mai mulţi braconieri care vânează căprioare şi mistreţi în aproapiere de proprietatea sa. Poliția îl ia la mișto

Omul  a fost la secţia de poliţie din comună, însă acolo i s-a spus că să nu vină fără datele personale ale braconierilor, Speriat de ce i s-ar putea întâmpla și de nepăsarea polițiștilor, bărbatul a ajuns la Inspectoratul Județean de Poliție Argeș care a preluat cazul . 

Potrivit www.adevărul.ro, omul spune că în special  noaptea, tot felul de braconieri şi hoţi de lemne intră pe un drum de tarla ce trece prin faţa locuinţei sale. Braconierii  împuşcă în mod special mistreţi şi căprioare inclusive în afara sezonului de vînătoare . Și pentru că omul i-a văzut pe braconieri, aceștia l-au amenințat cu moartea și i-au cerut să-și țină gura.  Speriat, bărbatul a ajuns la secția de Poliție din Cocu numai că aici s-a izbit de aroganța sefului de post care i-a spus că în post nu pot fi scrise plângeri și că fără datele personale ale făptaşilor să nu mai vină la poliție. Ca urmare, omul a cerut ajutorul celor de la Poliția Argeș cărora le-a relatat și pățania de la Postul de Poliție Cocu. Reprezentanții Poliției Argeș au confirmat că a au primit o sesizare legată de fapte braconaj şi că se fac cercetări , dar nu au dorit să facă niciun comentariu cu privire la comportamentul șefului de post din comuna Cocu.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Filarmonica Pitești: Concert simfonic „Brezeanu – Din generație în generație”

Filarmonica Pitești organizează joi, 29 octombrie, de la ora 19.00, la Centrul Multifuncțional, concertul simfonic „Brezeanu – Din generație în generație”, în care, alături de orchestra simfonică a instituției, dirijată de Zefir Brezeanu, vor evolua violoniștii Ondin Brezeanu și Andrei Brezeanu. În program: L. Brezeanu – „The Romanian Fantasy op. 35”, M. Skoryk – „Charpatian […]

Citește mai mult...

Acciza la carburanți va fi redusă până la 31 ianuarie 2027

Ministerul Finanțelor anunță că va prelungi reducerea accizei la carburanți și limitarea adaosului comercial la carburanți până la 31 ianuarie 2027. Ministerul Finanțelor și Ministerul Energiei au elaborat proiectul de hotărâre privind prelungirea situației de criză pe piața țițeiului și a produselor petroliere pentru perioada 1 noiembrie 2026 – 31 ianuarie 2027, în vederea menținerii […]

Citește mai mult...

Cum pot fi ridicate crengile și resturile vegetale din gospodăriile piteștenilor

Piteștenii care locuiesc la case pot solicita colectarea deșeurilor vegetale rezultate din toaletarea pomilor și arbuștilor, în condițiile stabilite de Salubritate 2000 SA. Anunțul a fost transmis de Primăria Municipiului Pitești, care reamintește și programul de colectare a deșeurilor biodegradabile din această săptămână. Pentru resturile vegetale de dimensiuni mari, colectarea este gratuită, în limita a […]

Citește mai mult...