„Uciderea cerbului sacru” și „Aferim!”- urmează la Cinematograful „București”

Cinematograful ”București”, situat în Calea București Nr. 2, organizează două noi proiecții de film. Ziua de sâmbătă, 9 iunie, ora 18.00, este dedicată filmului străin, proiecția aleasă fiind „The Killing of a sacred deer” („Uciderea cerbului sacru”). Filmul reprezintă una dintre cele mai bune drame ale regizorului Yorgos Lanthhimos, filmul având un premiu și o nominalizare la Cannes. În rolurile principale joacă Colin Farrell, Nicole Kidman, Barry Keoghan, Raffey Cassidy, Sunny Suljic, Alicia Silverstone.

Filmul „Uciderea cerbului sacru” spune povestea lui Steven (Colin Farrell), un chirurg foarte bun, căsătorit cu Anna (Nicole Kidman), oftalmolog foarte respectat. Aceștia o viață bună și fericită, împreună cu cei doi copii, Kim, în vârstă de 14 ani (Raffey Cassidy), și Bob, de 12 ani (Sunny Suljic). Steven se împrietenește cu Martin (Barry Keoghan), un adolescent de 16 ani, care nu are tată și pe care chirurgul îl va lua sub aripa sa protectoare. Lucrurile iau o turnură sinistră când Steven îl prezintă pe Martin familiei sale. Lumea lor începe să se destrame, iar Steven este pus în fața unui sacrificiu de neimaginat.

Ziua de duminică, 10 iunie, ora 18.00, este dedicată filmului românesc, proiecția aleasă fiind aceea a filmului „Aferim!”. Filmul este regizat de Radu Jude. Filmul „Aferim!” reprezintă unul dintre cele mai de amploare proiecte cinematografice românești din ultimii ani. „Aferim!” este un un film istoric a cărui acțiune are loc în Țara Românească în 1835. Zapciul Costandin, însoțit de fiul său, caută un rob fugar. Filmul are un premiu și o nominalizare la Berlin, respectiv 13 premii Gopo.

            Pentru accesul la filmul „ Uciderea cerbului sacru”, prețul biletului este de 8 lei, iar pentru accesul la filmul „Aferim!”, prețul biletului este de 6 lei, la care se aplică reducerile stabilite de Consiliul Local Pitești.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

PERSOANE CERCETATE PENTRU CONSTITUIREA UNUI GRUP INFRACȚIONAL ORGANIZAT, TRAFIC DE PERSOANE ȘI PROXENETISM

PERSOANE CERCETATE PENTRU CONSTITUIREA UNUI GRUP INFRACȚIONAL ORGANIZAT, TRAFIC DE PERSOANE ȘI PROXENETISM Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Pitești, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Pitești, au documentat activitatea infracțională a 7 persoane, pentru săvârșirea infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat, trafic […]

Citește mai mult...

Cristian Gentea: „Susținem proiectele care îi ajută pe tineri să își construiască viitorul aici, acasă”

Cristian Gentea: „Susținem proiectele care îi ajută pe tineri să își construiască viitorul aici, acasă” Primarul municipiului Pitești, Cristian Gentea, a participat astăzi la lansarea programului „Cine sunt eu?”, dedicat elevilor din toate liceele din oraș. Prin intermediul unor ateliere și întâlniri cu profesioniști, programul își propune să îi ajute pe liceeni să își descopere […]

Citește mai mult...

OPERAȚIUNI DE DERATIZARE ÎN ORAȘUL MIOVENI, ÎN DATA DE 28 OCTOMBRIE

OPERAȚIUNI DE DERATIZARE ÎN ORAȘUL MIOVENI, ÎN DATA DE 28 OCTOMBRIE Primăria orașului Mioveni informează cetățenii că, în data de 28 octombrie 2026, prin operatorul economic Actvet Control SRL, vor fi efectuate operațiuni de deratizare pe domeniul public și privat administrat de U.A.T. orașul Mioveni, pentru combaterea șoarecilor și șobolanilor. Tratamentele vor fi realizate cu […]

Citește mai mult...