Trump la întâlnirea cu Iohannis: „Viitorul relației cu SUA este foarte luminos!”

După întâlnirea istorică dintre președintele SUA, Donald Trump și președintele Iohannis, liderul american a declarat, la conferința de presă că prioritatea parteneriatului strategic dintre cele două țări trebuie să fie lupta împotriva terorismului. Donald Trump a avut numai cuvinte de laudă pentru români, sugerând că relațiile dintre cele două state vor fi și mai strânse pe viitor. Trump l-a caracterizat pe Klaus Iohannis drept „un bun prieten”. La prima întâlnire de la Casa Albă cu un lider est-european, Trump a lăudat România pentru implicarea în lupta contra ISIS și pentru respectarea angajamentului, de a acorda 2% din PIB pentru Apărare, lucru care ar fi trebuit urmat și de celelate state din NATO. „Relația dintre țările noastre se întinde în peste 100 de ani și azi sărbătorim pun parteneriat strategic de 20 de ani. Vom lupta pentru a întări alianțele noastre, pentru a crea noi prieteni și pentru a combate terorismul (…) Vrem ca jucătorii cheie din regiune să lupte împotriva terorismului, avem nevoie de susținere militară și chiar morală. Mulțumesc poporului român pentru ce a făcut în lupta cu terorismul. Ați evoluat foarte mult, România este un membru valoros în lupta împotriva ISIS și este al patrulea contribuitor ca număr al trupelor (…) Viitorul relațiilor dintre România și SUA este foarte luminos”, a declarat Trump la conferința de presă. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Momente înălțătoare, emoție și bucurie la Albota: A fost sfințită noua biserică din Cerbu

„Din cenușa unei mari încercări s-a născut #speranța unui nou început. După ce a fost mistuită de flăcări chiar în ziua de Crăciun a anului 2024, #biserica din satul Cerbu, comuna Albota, a fost reconstruită, iar astăzi, 25 octombrie, s-a săvârșit sfințirea noului lăcaș de cult, cu hramul “Sfânta Cuvioasă Parascheva”, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte […]

Citește mai mult...

Nicolae Georgescu, semnal de alarmă privind violența din școli și pierderea respectului față de profesori

Nicolae Georgescu, directorul Școlii Gimnaziale „Tudor Vladimirescu” din Pitești și fost deputat PSD de Argeș, atrage atenția asupra unei probleme tot mai îngrijorătoare din sistemul educațional românesc: violența din școli și diminuarea respectului față de cadrele didactice. Într-o amplă analiză publicată pe pagina sa de Facebook, acesta vorbește despre cauzele conflictelor din mediul școlar, presiunile […]

Citește mai mult...

Piteșteanul Costin-Alexandru Deonise, singurul român selectat ambasador PyTorch la nivel mondial

Performanță internațională pentru un tânăr din Pitești! Costin-Alexandru Deonise a fost selectat în programul PyTorch Foundation Ambassador pentru perioada 2026–2028, fiind singurul reprezentant al României dintre cei 24 de ambasadori aleși la nivel mondial și unul dintre cei trei specialiști care reprezintă Europa. Anunțul oficial a fost făcut pe 22 octombrie 2026 de PyTorch Foundation, […]

Citește mai mult...