Trei argeşeni sunt cercetaţi după ce au produs un prejudiciu de peste 3000 de lei prin metoda ghicitului

Cei trei argeşeni şi-au găsit victimele tocmai în Caransebeş. Aici “ghicitorii viitorului” şi-au racolat una din victime  într-un parc şi au convins-o  că le poate  ghici viitorul cu condiţia să îşi pun bijuteriile într-o batistă pe care urma să aibă loc descântecul . După ce presupusa autoare a înșelăciunii a plecat, femeia de 40 de ani, din Caransebeș, a desfăcut batista constatând că în locul bijuteriilor se află mai multe hârtii și monede fără valoare. În acelaşi stil a fost înşelată şi o altă femeie din Bocşa numai că de data aceasta “descântătoarele” nu au mai cerut bijuterii ci bani . Femeia a urmat indicațiile acestora, acceptând să pună suma de 1500 de lei și 50 de euro într-un ziar. Profitând de neatenția ei, cele două persoane necunoscute i-au pus în poșetă un alt ziar în care era o cârpă. Femeia a realizat că a fost înșelată ulterior, când necunoscutele au plecat.
Ambele femei înșelate s-au prezentat apoi la Poliție, sesizând faptele întâmplate.
Polițiștii au făcut cercetări pe raza orașelor Bocșa și Caransebeș şi au reuşit să ii prindă.
 
Prejudiciul în valoare de aproximativ 3.300 de lei și 50 de euro a fost recuperat în totalitate și predat persoanelor vătămate iar escrocii s-au ales cu dosar penal pentru înşelăciune. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Eveniment dedicat Zilei Armatei Române, la Muzeul Județean Argeș

Eveniment dedicat Zilei Armatei Române, la Muzeul Județean Argeș Sărbătorită anual la 25 octombrie, Ziua Armatei Române reprezintă un moment cu o profundă semnificație istorică și națională. Cu acest prilej, la Muzeul Județean Argeș a avut loc manifestarea cultural-istorică „Glorie Armatei Române”. Sub îndemnul „Respect pentru trecut, încredere în viitor!”, la eveniment au participat cadre […]

Citește mai mult...

Anunț important: Programul de colectare a crengilor în orașul Mioveni

Anunț important: Programul de colectare a crengilor în orașul Mioveni Servicii Edilitare pentru Comunitate Mioveni atrage atenția că pentru ca procesul de ridicare a resturilor vegetale din gospodăriile individuale să se desfășoare rapid și eficient, rugăm toți locuitorii să respecte următoarele reguli obligatorii: Ramurile și crengile trebuie tăiate la o lungime de maximum 2 metri […]

Citește mai mult...

24 octombrie 2026 – sfârșit de sezon pentru sistemul de bike-sharing din Pitești

24 octombrie 2026 – sfârșit de sezon pentru sistemul de bike-sharing din Pitești Odată cu răcirea accentuată a vremii, sistemul va intra în procedura anuală de revizie, ce implică retragerea bicicletelor de pe teren pentru conservare și pentru reviziile necesare bunei funcționări a echipamentelor. Sistemul urmează să fie repus în funcțiune, din primăvară, iar piteștenii […]

Citește mai mult...