Pentru persoanele care nu posedă mijloace de transport sau nu pot ajunge în zona de picnic cu microbuzele de pe traseul Mioveni-Faget, Primăria Mioveni va pune la dispoziție, luni, 1 Mai, un microbuz special.
Cursele se vor efectua la orele 16.00, 16.30 și 17.00 spre zona de picnic, iar întoarcerea se va efectua la orele 19.30, 20.00 și 20.30.
Plecarea se va face din fața Primăriei Mioveni. Locurile în microbuz sunt limitate.
Duminică, 1 Mai, de la ora 16.00, pe Platoul Făget vor evolua Ansamblurile folclorice „Carpați” din Câmpulung Muscel și „Doina Bascovului”.
Performanță internațională pentru un tânăr din Pitești! Costin-Alexandru Deonise a fost selectat în programul PyTorch Foundation Ambassador pentru perioada 2026–2028, fiind singurul reprezentant al României dintre cei 24 de ambasadori aleși la nivel mondial și unul dintre cei trei specialiști care reprezintă Europa. Anunțul oficial a fost făcut pe 22 octombrie 2026 de PyTorch Foundation, […]
Centrul Cultural Mioveni anunță reprogramarea spectacolului de excepție „George Mihăiță. Reconstituirea unei vieți”, programat inițial pentru sâmbătă, 24 octombrie 2026. Reprezentanții instituției informează publicul că evenimentul, care face parte din proiectul „Luna de Teatru”, a fost amânat și se va desfășura vineri, 20 noiembrie 2026, de la ora 19:00, în Sala de spectacole a Centrului […]
Noul stadion „Nicolae Dobrin” prinde contur într-un ritm alert, șantierul înregistrând progrese vizibile de la o zi la alta. Primarul Cristian Gentea a publicat cele mai recente imagini transmise de constructor, arătându-se extrem de optimist și încrezător în evoluția rapidă a lucrărilor la una dintre cele mai moderne arene din țară: ’’Împărtășesc cu dumneavoastră ultimele […]