Tot personalul medical va fi obligat să se vaccineze. Cine refuză îşi pierde locul de muncă

Guvernul a avut la dispoziţie o perioadă destul de lungă pentru a lua măsuri astfel încât spitalele să fie pregătite pentru un nou val de îmbolnăviri. Nu a făcut nimic pentru că a fost ocupat să se aleagă, să se atace între ei, să colinde ţara în lung şi larg cu promisiuni pentru primarii PNL din bani publici şi iată că noul val de îmbolnăviri găseşte spitalele chiar mai rău decât în criza anterioară. Şi ca să –şi ascundă împotenţa, guvernanţii caută vinovaţii prin populaţia ţării. Ultima decizia a ministrului Sănătăţii vine să mai pună o cărămidă la zidul ridicat împotriva drepturilor fundamentale ale omului.  Certificatul verde este obligatoriu pentru cadrele medicale, iar cele care refuză vaccinarea pot fi concediaţi. E cel puţin bizară ameninţarea ministerului având în vedere lipsa acută a cadrelor medicale din sistemul sanitar românesc.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Focul lui Sumedru, tradiția care adună comunitatea din Bradu

Focul lui Sumedru, tradiția care adună comunitatea din Bradu Primarul comunei Bradu, Dan Stroe, îi invită pe toți locuitorii să participe  duminică, 25 octombrie 2026, începând cu ora 17:00 la tradiționalul eveniment „Focul lui Sumedru”, care va avea loc la Baza Sportivă Bradu. Evenimentul, devenit o frumoasă tradiție locală, reunește an de an întreaga comunitate […]

Citește mai mult...

BRADU ARE FETE DE AUR! Trei medalii de aur pentru Gymnastic Star, C.S. Real Bradu, la competițiile din cadrul Campionatului European de Gimnastică Estetică din Bulgaria

Sportivii Gymnastic Star, C.S. Real Bradu, au obținut trei medalii de aur și un loc V la competițiile internaționale de gimnastică estetică de grup de la Samokov, Bulgaria, organizate în cadrul evenimentului care include Campionatul European 2026. Echipele categoriilor 4 la 6 ani, 8 la 10 ani mixt și 10 la 12 ani mixt au […]

Citește mai mult...

TSD Poiana Lacului, gest de solidaritate pentru o familie afectată de incendiu

Astăzi tinerii social-democrați din Poiana Lacului au participat la „Târgul Toamnei”, organizat de Școala Gimnazială Nr. 1 Poiana Lacului, în parteneriat cu Primăria comunei, condusă de primarul Valerică Spirea. Alături de Ioana Făcăleață, fost prefect al județului Argeș, prim-vicepreședintă OFSD Argeș și secretar general adjunct al Organizației Femeilor Social Democrate la nivel național, membrii TSD […]

Citește mai mult...