Toate pensiile vor fi recalculate

Toate pensiile de stat vor fi evaluate şi recalculate în următoarele 18 luni. Recalcularea se va face în baza unei noi legi care va conţine o formulă ce va conţine indicatorii din dosarele reevaluate.

Ultima mare recalculare a dosarelor de pensii din sistemul public a fost făcută în perioada 2005 – 2010 şi a cuprins atunci aproximativ 1 milion de dosare.
Evaluarea dosarelor înseamnă crearea unei baze de date constituită pe baza informaţiilor colectate din sursele în format electronic şi/sau letric existente la nivelul caselor teritoriale de pensii şi care va fi ulterior folosită, prin sistemul informatic al CNPP, pentru realizarea operaţiunilor de recalculare şi punere în plată a pensiilor recalculate.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Focul lui Sumedru, tradiția care adună comunitatea din Bradu

Focul lui Sumedru, tradiția care adună comunitatea din Bradu Primarul comunei Bradu, Dan Stroe, îi invită pe toți locuitorii să participe  duminică, 25 octombrie 2026, începând cu ora 17:00 la tradiționalul eveniment „Focul lui Sumedru”, care va avea loc la Baza Sportivă Bradu. Evenimentul, devenit o frumoasă tradiție locală, reunește an de an întreaga comunitate […]

Citește mai mult...

BRADU ARE FETE DE AUR! Trei medalii de aur pentru Gymnastic Star, C.S. Real Bradu, la competițiile din cadrul Campionatului European de Gimnastică Estetică din Bulgaria

Sportivii Gymnastic Star, C.S. Real Bradu, au obținut trei medalii de aur și un loc V la competițiile internaționale de gimnastică estetică de grup de la Samokov, Bulgaria, organizate în cadrul evenimentului care include Campionatul European 2026. Echipele categoriilor 4 la 6 ani, 8 la 10 ani mixt și 10 la 12 ani mixt au […]

Citește mai mult...

TSD Poiana Lacului, gest de solidaritate pentru o familie afectată de incendiu

Astăzi tinerii social-democrați din Poiana Lacului au participat la „Târgul Toamnei”, organizat de Școala Gimnazială Nr. 1 Poiana Lacului, în parteneriat cu Primăria comunei, condusă de primarul Valerică Spirea. Alături de Ioana Făcăleață, fost prefect al județului Argeș, prim-vicepreședintă OFSD Argeș și secretar general adjunct al Organizației Femeilor Social Democrate la nivel național, membrii TSD […]

Citește mai mult...