Tineri. Cu viziune! – Dialog Structurat 2016

Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Argeș a organizat vineri, 12 August la Centrul Cultural Educativ Mioveni, împreună cu Asociația Inițiativele Voluntarilor for Mioveni o activitate cu dublă semnificație pentru tineri. 

Într-un spațiu generos, tinerii argeșeni s-au reunit pentru a împleti viziunea lor cu privire la politicile pentru tineret ale Uniunii Europene cu spontaneitatea și creativitatea specifice vârstei. 
În această zi, dialogul structurat a luat forma unui Open Space, care a căutat să stimuleze idei și să aducă pe agedă propuneri din partea tinerilor pentru viitoarea Președinție a României la Consiliul UE în domeniul politicilor de tineret.
Aceasta a constituit și a doua consultare din cadrul proiectului Dialog Structurat cu Tinerii, inițiat de Ministerul Tineretului și Sportului, care se realizează cu sprijinul lucrătorilor de tineret, membri ai reţelei naţionale TineRețea. Au participat tineri din Mioveni, Pitești și localități limitrofe care au creionat viziunea proprie despre educație, anteprenoriat în rândul tinerilor, reducerea discriminării, rolul sportului în menținerea sănătății, educația adulților, implicit a părinților, colaborarea tinerilor cu autoritățile și nu în ultimul rând creșterea gradului de implicare a tinerilor în viața comunității din care fac parte. Pe plan local, proiectul se bucură de sprijinul autorităților locale, Consiliului Judeţean Argeş, Inspectoratului Şcolar Judeţean Argeș.
Tineri și reprezentanți ai instituțiilor ce lucrează cu tinerii și-au dat această întâlnire pentru a realiza o sesiune de dialog structurat, facilitat prin intermediul metodei Open Space, o metodă eficientă și atractivă pentru valorizarea ideilor venite din partea tinerilor. Organizatorul local al acestei consultări este Direcția Județeană pentru Sport și Tineret (DJST) Argeș cu sprijinul celor doi membri ai rețelei TineRețea, Adriana Hoaghea și Mihai Robu, dar și cu participarea secretarului general al AJSPT Argeș, dl Sofian Constantin. Consiliul Județean al Elevilor Argeș a fost prezent la eveniment fiindcă este vocea care reprezintă un segment important al societății și este conectat la viața beneficiarilor sistemului de învățământ.
Evenimentul a facilitat schimbul și dezvoltarea de idei și teme ce vor fi introduse în agenda României în domeniul politicilor pentru tineret în cadrul Trio-ului Președinției Consiliului UE România – Finlanda – Croația din anul 2019. România va prelua pentru prima oară Preşedinţia semestrială a Consiliului UE la 1 ianuarie 2019, fiind prima din trioul de preşedinţii. Aflată la Preşedinţia Consiliului, România va trebui să propună cel puţin un proiect de concluzii pe o temă care să reflecte priorităţile ţării noastre în domeniul tineret. 
Pentru că Ziua Internaţională a Tineretului 12 August trebuia marcată specific, nu au lipsit jocurile specifice educaţiei nonformale, fiind foarte apreciate de tinerii care participau pentru prima data la astfel de întâlniri și care au spus că vor reveni cu siguranță.
Astfel s-a scris o pagină nouă la Mioveni, colaborarea dintre instituțiile statului, ONG-uri și tineri devenind o parte importantă pentru implicarea tuturor în valorificarea viziunii locale, județene și europene a tinerilor.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Dezbatere publică la Primăria Pitești privind dezvoltarea urbanistică a zonei Calea Câmpulung

Primăria Municipiului Pitești a organizat joi, 22 octombrie 2026, o dezbatere publică privind propunerile incluse în Planul Urbanistic Zonal (PUZ) „Zona Calea Câmpulung”. Întâlnirea a fost programată de la ora 15:30, în sala de ședințe a instituției. Documentația urbanistică vizează terenurile situate în cartierul Calea Câmpulung și a fost inițiată de municipalitate, fiind elaborată de […]

Citește mai mult...

PSD acuză eșecul austerității lui Bolojan. România, cu cel mai mare deficit din Uniunea Europeană

Partidul Social Democrat critică dur măsurile de austeritate adoptate în timpul guvernării Ilie Bolojan, după publicarea celor mai recente date Eurostat, care plasează România pe primul loc în Uniunea Europeană în privința deficitului guvernamental trimestrial. Potrivit datelor publicate pe 21 octombrie 2026, România a înregistrat în trimestrul al doilea un deficit de 9,2% din PIB, […]

Citește mai mult...

Târguri de toamnă la școlile, grădinițele și creșa din Bradu

Copiii, cadrele didactice și părinții din Bradu au pregătit miercuri, 21 octombrie 2026, târguri de toamnă cu produse tradiționale, fructe, legume și decorațiuni specifice anotimpului. Evenimentele au avut loc la Școala Primară „Mihai Eminescu”, Școala Gimnazială „Mihai Eminescu”, Creșa Bradu și grădinițele „Scufița Roșie” din Bradu și Geamăna. La activități a participat și primarul comunei, […]

Citește mai mult...