Tentativă de fraudă care vizează clienții DIGI România

Centrul Naţional de Răspuns la Incidente de Securitate Cibernetică (CER-RO) avertizează în legătură cu o tentativă de fraudă care vizează clienţii DIGI România. Experţii CERT-RO semnalează, pe pagina de Facebook a instituţiei, că atacatorii găzduiesc paginile de phishing pe site-uri care „evident nu sunt canalele oficiale de comunicare ale companiei”.

Pentru a convinge utilizatorii să ofere date, în special date financiare, atacatorii se folosesc de pretextul unui concurs promoţional, în urma căruia potenţiala victimă ar putea câştiga un premiu atractiv (smartphone sau laptop).
 
„Astfel de tehnici de atac, în care a fost folosită identitatea vizuală a unor companii cu reputaţie din România, au fost documentate de echipa CERT-RO pe site încă de la începutul anului”, precizează CERT-RO.
 
Recomandările specialiştilor sunt : evitaţi accesarea unor astfel de link-uri şi redistribuirea lor; fiţi atenţi la corectitudinea gramaticală a textului; în cazul ofertelor promoţionale sau a concursurilor organizate online validaţi existenţa unor astfel de iniţiative pe canalele oficiale ale companiilor implicate (website, canale oficiale de social media); scanaţi-vă dispozitivele cu o soluţie antivirus, pentru a fi siguri că nu v-aţi infectat cu malware; pentru cei care au raportat primirea a numeroase email-uri nesolicitate după furnizarea unor date personale şi a adresei de e-mail, recomandăm să le raportaţi ca SPAM, să blocaţi adresele de expediere în a vă mai trimite mesaje şi să le ştergeţi; dacă aţi introdus pe astfel de site-uri date personale, date de acces la conturi sau date financiare, schimbaţi parolele pentru conturile aferente, activaţi autentificarea în doi paşi (acolo unde există) şi notificaţi de urgenţă banca, dacă vi s-a cerut la un moment dat date de card.
 
„În cazul în care sesizaţi tranzacţii suspecte din cont şi aţi suferit pagube financiare, ne puteţi scrie despre cazul dumneavoastră la adresa alerts@cert.ro sau ne puteţi apela (1911). Pentru deschiderea unei investigaţii, va fi totodată necesar să depuneţi o plângere la cea mai apropiată secţie de poliţie”, subliniază experţii CERT-RO.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Doliu la Hanul Românesc după trecerea în neființă a lui Luca Ștefan-Laurențiu

  Colectivul restaurantului Hanul Românesc anunță cu profundă tristețe trecerea în neființă a colegului Luca Ștefan-Laurențiu. Cei care l-au cunoscut și au lucrat alături de el îi vor păstra cu drag amintirea. Cei care doresc să îi aducă un ultim omagiu o pot face la capela Bisericii „Sfântul Nicolae” din Mărăcineni, unde este depus trupul […]

Citește mai mult...

Donație de aproximativ 60.000 de lei pentru patru spitale din Argeș

Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului a donat produse de curățenie și materiale de igienă spitalelor din Pitești, Mioveni, Leordeni și Călinești. Valoarea totală a produselor oferite celor patru unități medicale este de aproximativ 60.000 de lei, potrivit Centrului Eparhial. Produsele vor fi folosite pentru curățarea și igienizarea spațiilor în care sunt îngrijiți pacienții. Acțiunea a fost […]

Citește mai mult...

MAYORE a deschis o nouă ciocolaterie și cofetărie în centrul Piteștiului

Ciocolateria și cofetăria MAYORE a inaugurat vineri, 6 noiembrie, o nouă locație pe strada „Victoriei” nr. 26, în zona pietonală din centrul Piteștiului, chiar lângă Primărie. La deschidere, primii 50 de vizitatori au primit câte un produs de patiserie din partea casei. Povestea MAYORE a început în 2011, sub numele de Ciocolateria „Iepurașul”, primul atelier […]

Citește mai mult...