„Teatru și viaţa” a ajuns la Iași

Incredibil, dar adevărat! Un elev a fost sancţionat de profesori pentru că a sărit să ajute doua  fete discriminate de un alt tânăr. Fetele, una de etnie rromă iar celelalte de altă naţionalitate, spun că se întâmplă frecvent să fie discriminate de elevul rasist. Povestea este puţin mai complicată. Elevul rasist profită de faptul că părinţii lui sponsorizează şcoala şi este cunoscut ca un personaj agresiv. Dar, din cauza banilor care vin lunar la şcoală, nimeni nu-i poate trage la răspundere. Din fericire acesta nu a fost decât scenariul unei piese de teatru forum pus în practică de micii actori  din cadrul proiectului “Teatru şi Viaţa”. Este, însă, un scenariu pe care mulţi dintre noi l-am trăit sau am fost martorii unor scene asemănătoare. S-a întâmplat la Iaşi, acolo unde, trupa de teatru a sărbătorit Ziua Internaţională a Tolerantei, la Liceul de Informatică “Grigore Moisil”. Micii actori, elevi de la licee din Curtea de Argeş şi București, au jucat în faţa elevilor ieşeni piesa de teatru forum “Pop-Dance.
Astfel, peste 100 de elevi de la liceul ieşean au învăţat despre ce înseamnă toleranţa, acceptarea şi integrarea semenilor noştri. Pop-dance este o scenetă despre elevii unei şcoli a zilelor noastre unde, din păcate discriminarea se manifestă făţis. Ca în orice scenetă de tip forum spectatorii au intervenit si s-au transformat în “actori”, au urcat pe scenă pentru a rezolva situaţia de opresiune și a lua atitudine civică.  Zeci de elevi spectatori s-au ridicat în picioare şi au aplaudat minute în şir micii actori. Elevii ieşeni au demonstrat astfel că îşi cunosc drepturile şi că sunt gata să intervină, ori de câte ori, sunt martorii încălcării acestora. S-au jucat şi  teatru statuie “ De la discriminare la toleranţă. Aici actorii au format grupuri statuare cu   scene violente, discriminatorii iar spectatorii le-au  modificat  şi să le transforme în “tablouri” fericite, optimiste, nediscriminatorii. Finalul a fost unul apoteotic… Elevii ieşeni s-au ridicat şi au aplaudat minute în şir reprezentaţia trupei „Teatrul Opresaţilor” Deplasarea la Iaşi a fost, astfel, un adevărat succes ca şi deplasarea la Timişoara sau la Cluj. Evenimentul a făcut parte din proiectul “Teatru si Viata”, iniţiat de Asociaţia pentru Dialog Intercultural, un proiect finanţat prin granturile Spaţiului Economic European, 2009 – 2014, prin Fondul ONG în România. Urmează ca în luna decembrie, cu prilejul celebrării Zilei Internationale a Drepturilor Omului  să aibă loc teatru statuie “ Respectă Umanitatea în Persoana Fiecărui Om”  la Bucureşti.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Piteșteanul Costin-Alexandru Deonise, singurul român selectat ambasador PyTorch la nivel mondial

Performanță internațională pentru un tânăr din Pitești! Costin-Alexandru Deonise a fost selectat în programul PyTorch Foundation Ambassador pentru perioada 2026–2028, fiind singurul reprezentant al României dintre cei 24 de ambasadori aleși la nivel mondial și unul dintre cei trei specialiști care reprezintă Europa. Anunțul oficial a fost făcut pe 22 octombrie 2026 de PyTorch Foundation, […]

Citește mai mult...

Spectacolul „George Mihăiță. Reconstituirea unei vieți” de la Mioveni, reprogramat pentru 20 noiembrie

Centrul Cultural Mioveni anunță reprogramarea spectacolului de excepție „George Mihăiță. Reconstituirea unei vieți”, programat inițial pentru sâmbătă, 24 octombrie 2026. Reprezentanții instituției informează publicul că evenimentul, care face parte din proiectul „Luna de Teatru”, a fost amânat și se va desfășura vineri, 20 noiembrie 2026, de la ora 19:00, în Sala de spectacole a Centrului […]

Citește mai mult...

Noul stadion „Nicolae Dobrin” se ridică în ritm alert! Imagini spectaculoase publicate de primarul Cristian Gentea de pe șantier

Noul stadion „Nicolae Dobrin” prinde contur într-un ritm alert, șantierul înregistrând progrese vizibile de la o zi la alta. Primarul Cristian Gentea a publicat cele mai recente imagini transmise de constructor, arătându-se extrem de optimist și încrezător în evoluția rapidă a lucrărilor la una dintre cele mai moderne arene din țară: ’’Împărtășesc cu dumneavoastră ultimele […]

Citește mai mult...