
Președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a afirmat azi că rapiditatea nu este factorul cheie atunci când e vorba de adoptarea în Guvern a unor măsuri atât de importante, precum pachetul referitor la măsurile fiscale. Trecerea contribuțiilor de la angajator în seama angajaților a scandalizat atât sindicatele, cât și patronatele, fiind preconizate scăderi de salarii la categorii importante de salariați. De altfel, BNS a anunțat o serie de proteste în toată țara, primul fiind mâine, la Mioveni, unde sindicaliștii de la Dacia vor ieși în stradă. „Eu cred că atunci când e vorba de adoptarea în Guvern a unui pachet de măsuri atât de importante rapiditatea nu este factorul cheie. Eu cred că, din contră, necesitatea de a analiza așezat toate aspectele și toate consecințele pe care le comportă o astfel de decizie este un act normal, până la urmă, de minimă înțelepciune”, a spus președintele Senatului. Întrebat dacă va avea loc azi o ședință a coaliției pentru a se lua o decizie în privința măsurilor fiscale, el a replicat că încă nu a fost stabilit acest lucru. „Dacă este o ședință de coaliție la care nu sunt — deodată ai spus ceva care nu se poate. Dacă e ședință de coaliție, aș fi prezent. S-ar putea să fie o ședință a celor din PSD, dar asta nu înseamnă că este o ședință a coaliției”, a precizat Tăriceanu, peședinte al ALDE.



