Tănâr din Călinești- suspectat că a violat o fată de 13 ani

politia

Un tânăr în vârstă de 20 de ani, din comuna Călineşti, suspectat că a agresat sexual o minoră şi a condus un autoturism fără a deţine permis, a fost identificat, luni, de poliţiştii argeşeni. Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Argeş, tânărul este audiat la sediul Poliţiei Topoloveni, fiind suspectat de comiterea infracţiunilor de viol şi conducere fără permis. El este bănuit că noaptea trecută ar fi constrâns o minoră de 13 ani să întreţină raporturi sexuale cu el. Potrivit unor surse judiciare, minora ar fi fost luată dintr-o discotecă şi dusă pe un câmp, unde a fost abuzată sexual, apoi agresorul ar fi condus-o acasă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Filarmonica Pitești: Concert simfonic „Brezeanu – Din generație în generație”

Filarmonica Pitești organizează joi, 29 octombrie, de la ora 19.00, la Centrul Multifuncțional, concertul simfonic „Brezeanu – Din generație în generație”, în care, alături de orchestra simfonică a instituției, dirijată de Zefir Brezeanu, vor evolua violoniștii Ondin Brezeanu și Andrei Brezeanu. În program: L. Brezeanu – „The Romanian Fantasy op. 35”, M. Skoryk – „Charpatian […]

Citește mai mult...

Acciza la carburanți va fi redusă până la 31 ianuarie 2027

Ministerul Finanțelor anunță că va prelungi reducerea accizei la carburanți și limitarea adaosului comercial la carburanți până la 31 ianuarie 2027. Ministerul Finanțelor și Ministerul Energiei au elaborat proiectul de hotărâre privind prelungirea situației de criză pe piața țițeiului și a produselor petroliere pentru perioada 1 noiembrie 2026 – 31 ianuarie 2027, în vederea menținerii […]

Citește mai mult...

Cum pot fi ridicate crengile și resturile vegetale din gospodăriile piteștenilor

Piteștenii care locuiesc la case pot solicita colectarea deșeurilor vegetale rezultate din toaletarea pomilor și arbuștilor, în condițiile stabilite de Salubritate 2000 SA. Anunțul a fost transmis de Primăria Municipiului Pitești, care reamintește și programul de colectare a deșeurilor biodegradabile din această săptămână. Pentru resturile vegetale de dimensiuni mari, colectarea este gratuită, în limita a […]

Citește mai mult...