Primăria Mioveni cumpără tablete pentru copiii care nu au acces la școala online

Primăria Mioveni, deși văduvită de o parte din bugetul său și lăsată cu spitalul Covid pe cap, găsește soluții și pentru copiii cărora Ministerul Educației le-a încălcat dreptul constituțional la educație.

Primarul Mioveniului, Ion Georgescu a anunțat că pe 12 mai conslierii locali se vor întruni pentru a stabili modalitate prin care elevii care nu au acces la educație în acest moment să poată fi ajutați.

„La inițiativa Consiliului Local al Orașului Mioveni administrația orașului Mioveni va putea achiziționa tablete electronice și cartele SIM, care vor fi donate elevilor din orașul Mioveni, ai căror părinți nu dispun de mijloace financiare pentru achiziția unor dispozitive electronice de comunicare online.
Urmare a situației create din cauza pandemiei de COVID-19 care a determinat întreruperea școlilor, încă de la începutul lunii martie 2020, până la închiderea anului școlar cursurile se vor desfășura doar în sistem online, participarea elevilor la cursurile online devenind obligatorie, conform ordinului emis de Ministerul Educației și Cercetării în data de 21 aprilie.
Astfel, în data de 12 mai, Consiliul Local Mioveni se va reuni în cadrul unei ședințe extraordinare pentru a stabili modalitatea prin care elevii din Mioveni ce provin din familii defavorizate, care dispun decât de un singur dispozitiv, fie nu au posibilitatea de a fi conectați cu școala deoarece nu dispun de mijloace de comunicare online sau nu au internet, să fie sprijiniți cu echipamente electronice de către primărie.”- a anunțat primarul Mioveniului, Ion Georgescu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

CNA sancționează PRO ARGEȘ TV pentru 15 emisiuni. Consiliul a constatat încălcarea obligației de informare obiectivă și lipsa dreptului la replică

CNA sancționează PRO ARGEȘ TV pentru 15 emisiuni. Consiliul a constatat încălcarea obligației de informare obiectivă și lipsa dreptului la replică Jurnalismul autentic nu înseamnă scandal cu orice preț și nici transformarea opiniilor în verdicte. El presupune documentare riguroasă, verificarea informațiilor din mai multe surse, prezentarea tuturor punctelor de vedere și respectarea adevărului. Critica este […]

Citește mai mult...

Se oprește alimentarea cu apă potabilă în orașul Costești și comuna Buzoești în zilele de 27 și 28 iulie 2026

Se oprește alimentarea cu apă potabilă în orașul Costești și comuna Buzoești în zilele de 27 și 28 iulie 2026 Societatea Apă Canal 2000 SA Piteşti va sista furnizarea apei potabile în orașul Costești și în comuna Buzoești, în zilele de 27 și, respectiv, 28 iulie 2026, pentru execuția lucrărilor de spălare a rezervoarelor de […]

Citește mai mult...

Intervenții ale Poliției Locale în cazul persoanelor fără adăpost

Intervenții ale Poliției Locale în cazul persoanelor fără adăpost Miercuri, 22.07.2026, polițiștii locali din cadrul Serviciului Ordine Publică, Serviciului Intervenție la Evenimente și reprezentanți ai Direcției de Asistență Socială au intervenit, în urma unor sesizări primite la dispeceratul Poliției Locale, pentru acordarea de sprijin unor persoane aflate în situații de risc. Intervenție în zona străzii […]

Citește mai mult...