Suspiciune de pestă porcină la Stoenești

 Instituţia Prefectului informează că pe teritoriul judeţului Argeş, într-o gospodărie din comuna Stoeneşti, au fost descoperiți azi trei porci morți. O echipă din cadrul Direcţiei Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Argeş  s-a deplasat la faţa locului pentru a preleva analizele specifice în astfel situaţii. Rezultatele acestor analize vor fi comunicate în timp util şi, în funcţie de acestea, se va acţiona în consecinţă. Orice suspiciune de boală trebuie anunţată imediat medicului veterinar, la DSVSA Argeş sau autorităţii locale, respectiv primarului localităţii.

Dacă focarul se va confirma, Stoenești ar fi a doua localitate din Argeș, după comuna Negrași, afectată de posta porcină.

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Focul lui Sumedru, tradiția care adună comunitatea din Bradu

Focul lui Sumedru, tradiția care adună comunitatea din Bradu Primarul comunei Bradu, Dan Stroe, îi invită pe toți locuitorii să participe  duminică, 25 octombrie 2026, începând cu ora 17:00 la tradiționalul eveniment „Focul lui Sumedru”, care va avea loc la Baza Sportivă Bradu. Evenimentul, devenit o frumoasă tradiție locală, reunește an de an întreaga comunitate […]

Citește mai mult...

BRADU ARE FETE DE AUR! Trei medalii de aur pentru Gymnastic Star, C.S. Real Bradu, la competițiile din cadrul Campionatului European de Gimnastică Estetică din Bulgaria

Sportivii Gymnastic Star, C.S. Real Bradu, au obținut trei medalii de aur și un loc V la competițiile internaționale de gimnastică estetică de grup de la Samokov, Bulgaria, organizate în cadrul evenimentului care include Campionatul European 2026. Echipele categoriilor 4 la 6 ani, 8 la 10 ani mixt și 10 la 12 ani mixt au […]

Citește mai mult...

TSD Poiana Lacului, gest de solidaritate pentru o familie afectată de incendiu

Astăzi tinerii social-democrați din Poiana Lacului au participat la „Târgul Toamnei”, organizat de Școala Gimnazială Nr. 1 Poiana Lacului, în parteneriat cu Primăria comunei, condusă de primarul Valerică Spirea. Alături de Ioana Făcăleață, fost prefect al județului Argeș, prim-vicepreședintă OFSD Argeș și secretar general adjunct al Organizației Femeilor Social Democrate la nivel național, membrii TSD […]

Citește mai mult...