Studenții piteșteni au sărbătorit Ziua Europei cu multă distracție și voie bună

9 Mai a fost declarată Ziua Europei și cum românii sunt cetățeni europeni din cele mai vechi timpuri, a fost și rândul lor să își celebreze continetul. La Pitești, studenții, la initiative Casei de Cultură a Studenților, au sărbătorit în stil mare, cu muzică, dans și mult umor.  Manifestările s-au derulat sub egida  „Tineri in Europa, studenți prin Europa” și au fost reprezentate prin spectacole care să demonstreze lumii întregi uniunea dintre popoarele Europei.
Programul a cuprins, printre altele, momente de dans și de prezentare de costume tradiționale ale diverselor națiuni europene. Astfel, în sala mare de spectacole a Casei de Cultură Pitești, au răsunat ritmuri tradiționalele și au fost etalate straie populare europene: grecești, spaniole, rusești, italienești și din alte țări.
Pentru că vorbim de tineri, programul a conținut și reprize de muzică tânără, modernă, de asemenea din repertoriul actul european. Totodată, umorul a fost și el prezent. Trupa „Vacanța Mică” a fost „de serviciu”, membrii acesteia reușit să intre cu succes in diverse roluri de personaje evident europene, interpretând mai multe scenete vesele ce au stârnit râsete la scenă deschisă.
Trăgând linie, Ziua Europei la Casa de Cultură a Studenților Pitești a fost o reușită. Publicul tânăr în principal, prezent în număr mare, a savurat fiecare urcare pe scenă a talentaților artiști, pe care i-a răsplătit cu aplauze îndelungate.
Pentru amatorii de detalii, redăm mai jos lista celor care au celebrat pe scena Ziua continentului nostru: Vacanța mică, Gino, R-MIX, Musicando, Viorel „Piți” Pițigoi, Mădălina Lebu, Trupa de dans Starfix. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

CNA sancționează PRO ARGEȘ TV pentru 15 emisiuni. Consiliul a constatat încălcarea obligației de informare obiectivă și lipsa dreptului la replică

CNA sancționează PRO ARGEȘ TV pentru 15 emisiuni. Consiliul a constatat încălcarea obligației de informare obiectivă și lipsa dreptului la replică Jurnalismul autentic nu înseamnă scandal cu orice preț și nici transformarea opiniilor în verdicte. El presupune documentare riguroasă, verificarea informațiilor din mai multe surse, prezentarea tuturor punctelor de vedere și respectarea adevărului. Critica este […]

Citește mai mult...

Se oprește alimentarea cu apă potabilă în orașul Costești și comuna Buzoești în zilele de 27 și 28 iulie 2026

Se oprește alimentarea cu apă potabilă în orașul Costești și comuna Buzoești în zilele de 27 și 28 iulie 2026 Societatea Apă Canal 2000 SA Piteşti va sista furnizarea apei potabile în orașul Costești și în comuna Buzoești, în zilele de 27 și, respectiv, 28 iulie 2026, pentru execuția lucrărilor de spălare a rezervoarelor de […]

Citește mai mult...

Intervenții ale Poliției Locale în cazul persoanelor fără adăpost

Intervenții ale Poliției Locale în cazul persoanelor fără adăpost Miercuri, 22.07.2026, polițiștii locali din cadrul Serviciului Ordine Publică, Serviciului Intervenție la Evenimente și reprezentanți ai Direcției de Asistență Socială au intervenit, în urma unor sesizări primite la dispeceratul Poliției Locale, pentru acordarea de sprijin unor persoane aflate în situații de risc. Intervenție în zona străzii […]

Citește mai mult...