Sprijin pentru cultivatorii de tomate continuă și în 2018

Cultivatorii de tomate în spații protejate vor beneficia și în 2018 de schema de ajutor de minimis prevăzută pentru acest sector în Programul de Guvernare. Guvernul a aprobat în ședința de astăzi, printr-o Hotărâre, schema de „Ajutor de minimis pentru aplicarea programului de susţinere a produsului tomate în spaţii protejate”, pentru anul 2018. Resursele financiare necesare aplicării schemei sunt de 183 de milioane lei, reprezentând echivalentul în lei a sumei de 40 de milioane euro și se asigură din bugetul pe anul 2018.

 

 

 „Schema de minimis pentru anul viitor este similară anului 2017 și se va implementa de către Direcțiile pentru Agricultură Județene (DAJ), iar potențialii beneficiari sunt:

  • producătorii agricoli persoane fizice care deţin atestat de producător
  • producătorii agricoli persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale şi întreprinderi familiale, constituite potrivit OUG nr. 44/2008
  • producătorii agricoli persoane juridice.

          Valoarea ajutorului de minims este de 3.000 euro/beneficiar/an. Sumele se plătesc într-o singură tranşă. Pentru o evaluare eficientă a producției de tomate, a fost inclusă în cerere obligativitatea producătorilor de tomate ca la finalul recoltării să comunice DAJ cantitatea totală de tomate obținută pe suprafața de 1.000 m2.

Pentru a fi eligibili acordării acestei forme de sprijin financiar pentru cultura tomate, beneficiarii trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiții:

  • Să dețină o suprafață cultivată cu tomate în spații protejate de minimum 1.000 mp, marcată la loc vizibil, cu o placă indicator inscripționată “Program susținere tomate, 2018“ și să menționeze numărul cererii depuse pentru obținerea finanțării;
  • Să obțină o producție de minimim 2 kg de tomate/mp și să facă dovada producției realizate prin documente justificative privind comercializarea producției;
  • Să fie înregistrați în evidențele Registrului agricol deschis la primăriile în a căror rază administrativ-teritorială se află suprafețele cultivate cu tomate în spațiile protejate în anul de cerere;
  • Să valorifice producția în perioadele ianuarie-mai inclusiv, și/sau noiembrie-20 decembrie, inclusiv.

          Scopul acestui program este realizarea unei producții cantitative și calitative și are rolul de a eficientiza exploatația prin capitalizare, în vederea dezvoltării unui management eficient al acesteia. În același timp, programul răspunde dorinței consumatorului de a avea acces la produse proaspete în perioada rece a anului.

          Ca urmare a Hotărârii de Guvern adoptată astăzi, fermierii interesați și care îndeplinesc cumulativ criteriile necesare pot depune solicitari de înscriere în Program încă de la începutul anului.

 

Informații suplimentare:

 

          Programul de susținere a produsului tomate în spații protejate derulat în anul 2017, elaborat în baza Programului de Guvernare, a prezentat un mare interes în rândul producătorilor agricoli cultivatori de tomate în spații protejate. După primul an de implementare situația se prezintă astfel:

–        9.350 beneficiari înscriși în program;

–        4.397 beneficiari care au încheiat ciclul I. Suma plătită beneficiarilor a fost de 59.277.715,80 lei.

–        3.619  beneficiari plătiți în ciclul II cu suma de 48.789.147 lei (la data de 18.12.2017).

          Cu toate că măsura de sprijin a fost o noutate pentru sectorul legume-fructe s-a observat o creștere a numărului de cereri în decursul anului, producătorii agricoli manifestând interes în accesarea acestei forme de sprijin pentru tomatele cultivate în spații protejate”, transmite Guvernul într-un comunic

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

PSD Topoloveni are o nouă conducere! Distincție importantă pentru primarul Gheorghiță Boțârcă!

Luni a avut loc Conferința Orășenească de Alegeri a PSD Topoloveni, în cadrul căreia în funcția de președinte al organizației a fost ales Dan Pavel, care va fi sprijinit în activitate de primarul Gheorghiță Boțârcă. Tot astăzi a fost aleasă și noua #echipă de conducere a PSD Topoloveni. Un moment deosebit al conferinței l-a reprezentat […]

Citește mai mult...

Primarul comunei Săpata, Laurențiu Micu și-a botezat fiica

Weekendul trecut, la Biserica „Adormirea Maicii Domnului” din comuna Săpata, micuța Amira Nicoleta, fiica primarului comunei Săpata, Laurențiu Micu, și a soției sale, Ramona, a primit Sfânta Taină a Botezului. Nașii de botez au fost Cristi Funie, director general al Serviciului Public Județean de Pază și Ordine Argeș, și soția sa, Gabriela. Alături de părinți, […]

Citește mai mult...

23 de elevi din Pitești pornesc spre o nouă experiență internațională în orașul înfrățit Kragujevac!

23 de elevi din Pitești pornesc spre o nouă experiență internațională în orașul înfrățit Kragujevac! Astăzi, primarul municipiului Pitești, Cristian Gentea, s-a întâlnit cu cei 23 de elevi care vor reprezenta orașul nostru în cadrul Taberei internaționale de vară Pitești – Kragujevac, proiect cu o tradiție de peste 45 de ani, desfășurat pe bază de […]

Citește mai mult...