Spitalul Covid din Mioveni rămâne fără cadre medicale

Dacă primarul orașului Mioveni, Ion Georgescu a reușit în timp record să amenajeze un spital Covid cu tot ceea ce avea nevoie pentru a trata în condiții bune oamenii infectați cu coronavirus, conducerea Comitetului pentru Situații de Urgență Argeș, al cărui președinte este prefectul Emanuel Soare nu a fost capabilă să gestioneze situația cadrelor medicale în așa fel încât să nu apară acest moment în care detașarea se încheie și nu au alte cadre medicale care să preia activitatea de la spitalul Covid. Dacă pentru rezolvarea problemelor nu au avut nicio aplecare și nici capacitatea administrativă necesară pentru astfel de situații, cei din vârful CJSU au avut însă timp de răzbunări stupide, de atacuri politice mizerabile la adresa primarului Georgescu, ocupat cu organizarea și funcționarea spitalului Covid.

După ce l-au atacat și au făcut ce au putut ca primarul Georgescu să aibă un dosar penal pentru zădărnicirea combaterii bolilor, aflat acum în situația de a rezolva lucrurile, prefectul Soare caută ajutor tot la primarul Georgescu, sperând că și cu un dosar penal aiuritor, primarul tot se va implica și va rezolva problema cadrelor medicale. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Orchestra „Doina Argeșului” a făcut spectacol la Lunca Corbului

Orchestra „Doina Argeșului”, condusă de dirijorul Virgil Iordache, a urcat aseară pe scena amenajată cu prilejul Zilei Comunei Lunca Corbului. Cântecele îndrăgite, dansurile populare și momentele oferite de soliști au atras un public numeros și au întreținut atmosfera de sărbătoare până la finalul spectacolului. Prin fiecare apariție, Orchestra „Doina Argeșului” duce mai departe cântecul și […]

Citește mai mult...

A fost predat amplasamentul pentru construirea noii creșe la Mioveni

Astăzi a fost predat constructorului amplasamentul pe care va fi realizată noua creșă de pe strada Părăști, etapă care marchează pregătirea începerii lucrărilor. Investiția are o valoare de aproximativ 3 milioane de euro și este finanțată integral din fondurile proprii ale orașului Mioveni. Termenul de execuție este de 24 de luni de la data predării […]

Citește mai mult...

SE PRELUNGESC RESTRICȚIILE PE DN7 – VALEA OLTULUI

CNAIR informează că restricțiile de circulație instituite pe DN7, pe sectorul cuprins între Călimănești – Căciulata și Câinenii Mari, se prelungesc până la 15 noiembrie 2026. Restricția este valabilă între localitățile Râmnicu Vâlcea și Boița. În continuare, în intervalul 08:00 – 17:30, de luni până sâmbătă, este interzisă circulația vehiculelor cu masa totală maximă autorizată […]

Citește mai mult...