Șoferiță sub influența drogurilor

Polițiștii rutieri argeșeni au depistat o șoferiță sub influența drogurilor

În seara zilei de 25 iulie a.c., polițiștii Biroului Rutier Pitești au depistat o femeie de 30 de ani, care conducea un autoturism pe str. Frații Golești, iar testarea cu aparatul DrugTest a avut rezultat pozitiv pentru prezența unei substanțe cu efect psihoactiv.

În seara zilei de 25 iulie a.c., polițiștii rutieri din cadrul Biroului Rutier Pitești, care _acționau pentru prevenirea principalelor cauze generatoare de evenimente rutiere, dar și depistarea conducătorilor auto aflați sub influența substanțelor cu efect psihoactiv sau a alcoolului_, au depistat o femeie de 30 de ani, din Pitești, care conducea un autoturism pe str. Frații Golești din municipiul Pitești, iar în urma testării cu aparatul DrugTest a rezultat că aceasta *se afla sub influența unei substanțe cu efect psihoactiv*.

Ca urmare, persoana în cauză a fost condusă la o unitate medicală, în vederea recoltării de probe biologice, pentru determinarea substanței prin analize de specialitate.

În cauză a fost întocmit *dosar penal* conform art. 336 din Codul Penal, iar permisul de conducere al celei în cauză a fost reținut, fiind eliberată dovadă înlocuitoare fără drept de circulație.

În acest context, amintim că _deținerea permisului de conducere implică în primul rând respectarea unor obligații și exercitarea cu responsabilitate a unui drept, deoarece în lipsa acestora, riscul de implicare în evenimente rutiere este foarte ridicat_.

Polițiștii rutieri argeșeni continuă acțiunile în trafic, în vederea identificării conducătorilor auto care nu respectă regulile de circulație pe drumurile publice, folosind în acest sens aparatele *RADAR, DrugTest și etilotest*.

În ultimele 24 de ore, poliţiştii din cadrul Serviciului Rutier Argeş şi cei ai structurilor rutiere municipale şi orăşeneşti au continuat acţiunile pentru prevenirea evenimentelor rutiere, precum şi pentru conştientizarea de către conducătorii auto a riscurilor la care se expun prin nerespectarea regulilor de circulaţie.

_Ca urmare a abaterilor constatate, au fost aplicate 130 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproape 30.000 de lei_. Totodată au fost reținute, în vederea suspendării dreptului de circulație, *13 permise de conducere* și au fost retrase *7 certificate de înmatriculare*.

*Recomandăm tuturor conducătorilor auto* să circule preventiv, adaptând permanent viteza la condițiile meteo și la cele rutiere, în special în condiții de carosabil umed sau vizibilitate îngreunată.

Reamintim că efectul consumului de alcool/droguri/substanţe psihoactive, crește probabilitatea implicării în evenimente rutiere, prin _afectarea echilibrului, vitezei de reacție, capacității de coordonare a mișcărilor, felului în care se orientează în spațiu sau modului în care apreciază distanța sau viteza_.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Vernisaj IconArT 2026, în Piața Primăriei Pitești!

Cea de-a VI-a ediție a atelierului „IconArT – Artă tradițională iconografică” s-a încheiat joi seară, în Piața Primăriei, prin vernisajul expoziției care reunește icoanele pictate de cei peste 40 de copii participanți. Alături de micii artiști, la vernisaj au participat reprezentanți ai Primăriei Municipiului Pitești și ai Centrului Cultural Pitești, profesoarele care i-au îndrumat – […]

Citește mai mult...

Noi cursuri, noi pasiuni de descoperit la Centrul Cultural Mioveni!

13 cursuri gratuite pentru copii și adolescenți, cu noi oportunități de a învăța, de a crea și de a-și dezvolta talentul. În acest an școlar, oferta Centrului Cultural Mioveni se îmbogățește cu noi cursuri și noi posibilități pentru copiii și adolescenții din oraș. Ne dorim ca fiecare copil să poată descoperi ceea ce îi place, […]

Citește mai mult...

Argeșul își prezintă tradițiile și frumusețile la Festivalul PRISPA de la Brașov!

În acest weekend, Consiliul Județean Argeș și Centrul „Doina Argeșului” participă la Festivalul PRISPA, eveniment dedicat tradițiilor, comunităților și valorilor românești, desfășurat în Piața Sfatului din Brașov. Argeșul își va spune povestea prin port popular, obiecte tradiționale, meșteșuguri și prin promovarea celor mai frumoase locuri ale județului. „La stand vor fi prezenți meșterii populari Flory […]

Citește mai mult...