Societatea Apă Canal 2000 participă la Forumul Regional al Apei Dunăre – Europa de Est EXPOAPA 2019

Societatea Apă Canal 2000 SA Piteşti participă în aceste zile la Forumul Regional al Apei Dunăre – Europa de Est, care se desfăşoară la Bucureşti, Palatul Parlamentului, în perioada 23 – 25 septembrie 2019.

Forumul este organizat de Asociaţia Română a Apei, iar manifestările cuprinse în cadrul acestuia se adresează tuturor specialiştilor din domeniul apei, începând cu administratorii resurselor de apă, operatorii de alimentare cu apă şi canalizare şi nu în ultimul rând publicului larg interesat de îmbunătăţirea performanţelor tehnice şi manageriale ale sectorului.

 Forumul Regional al Apei Dunăre – Europa de Est aduce, anual, în atenţia participanţilor informaţii de cea mai mare actualitate privind evoluţia şi dezvoltarea sectorului apei din România, în primul rând, dar şi din ţările din regiune şi nu numai.

În cadrul Forumului din acest an se desfăşoară următoarele evenimente: Expoziţia specializată EXPOAPA, ediţia a 21-a, Conferinta Regională a Europei de Sud-Est privind pierderile de apă 2019, Seminarul „Finanţarea Infrastructurii de Apă prin Fonduri Europene în perioada de programare 2014-2020“, Workshop Economic Internaţional, concursul „Instalare branşament sub presiune“. De asemenea, operatorii de apă din ţară au standuri de prezentare în cadrul spaţiilor rezervate comitetelor teritoriale.

Ca şi în anii trecuţi, societatea Apă Canal 2000 SA Piteşti participă la toate manifestările organizate şi are un stand organizat în cadrul celui rezervat Comitetului Teritorial Argeş-Vedea.

            Mai multe informaţii se găsesc pe site-ul: www.araexpoapa.ro .

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Pietonala din centrul Piteștiului va fi reproiectată. Cristian Gentea pregătește unul dintre cele mai importante proiecte urbane ale orașului

Pietonala din centrul Piteștiului va fi reproiectată. Cristian Gentea pregătește unul dintre cele mai importante proiecte urbane ale orașului Primarul municipiului Pitești, Cristian Gentea, a anunțat că administrația locală își propune transformarea completă a zonei centrale, printr-un proiect urbanistic realizat împreună cu Ordinul Arhitecților din România. Potrivit edilului, procesul de consultare publică s-a încheiat, iar […]

Citește mai mult...

Concert vocal-instrumental la Casa Memorială „Dinu Lipatti”

Concert vocal-instrumental la Casa Memorială „Dinu Lipatti” Casa Memorială „Dinu Lipatti” a găzduit astăzi, 22 iulie 2026, un concert vocal-instrumental dedicat muzicii clasice, creației românești și repertoriului contemporan. Evenimentul a fost organizat de Muzeul Județean Argeș, instituție finanțată și subordonată de Consiliul Județean Argeș, și a avut ca scop punerea în valoare a Casei Memoriale […]

Citește mai mult...

Intervenții ale echipelor S.Ed.C. Mioveni după ploile abundente. Gurile de scurgere sunt verificate și curățate

Intervenții ale echipelor S.Ed.C. Mioveni după ploile abundente. Gurile de scurgere sunt verificate și curățate Ploile abundente din ultimele ore au determinat intervenția echipelor de la Servicii Edilitare pentru Comunitate Mioveni, care acționează pe teren pentru îndepărtarea apei acumulate pe carosabil și pentru deblocarea gurilor de scurgere. Echipele serviciului apă-canal sunt mobilizate pentru a asigura […]

Citește mai mult...