Sistemul informatic a căzut din nou! CNAS se roagă de furnizorii de servicii medicale

Casa Naţională de Asigurări de Sănătate a solicitat joi furnizorilor de servicii de sănătate să trateze în continuare cu toată responsabilitatea problemele medicale ale asiguraţilor şi să nu amâne acordarea tratamentelor necesare acestora. Solicitarea CNAS vine în contextul fluctuaţiilor apărute în funcţionarea sistemului informatic.

„Pentru data de 3 mai, în care PIAS a fost indisponibilă pentru transmiterea şi validarea serviciilor acordate, sunt aplicabile dispoziţiile art. 207 – 210 din HG 140/2018 şi ale art. 40 – 42 din HG 155/2017. În acest sens, pentru raportarea, validarea şi decontarea serviciilor afectate de această indisponibilitate, a fost emis ordin al preşedintelui CNAS (909/04.05.2018), conform prevederilor legale mai sus menţionate. Totodată, având în vedere că şi ulterior perioadei respective unele componente ale PIAS nu au funcţionat în parametri normali, la ora actuală, la nivelul CNAS, se ia în calcul ca pentru întreaga perioadă în care s-au înregistrat probleme în funcţionarea sistemului informatic transmiterea şi validarea serviciilor acordate de furnizorii aflaţi în contract cu casele de asigurări de sănătate să se facă în conformitate cu regulile aplicabile pentru perioadele de indisponibilitate a PIAS. În acest context, CNAS solicită furnizorilor de servicii de sănătate să trateze în continuare cu toată responsabilitatea problemele medicale ale asiguraţilor şi să nu amâne acordarea tratamentelor necesare acestora”, precizează CNAS.

Potrivit CNAS, circumstanţele apariţiei problemelor în funcţionarea PIAS, imediat după încetarea unui contract de mentenanţă, vor fi clarificate cu aportul unor specialişti. Totodată, CNAS afirmă că se preocupă de asigurarea mentenanţei acelor componente ale PIAS care, în prezent, nu mai sunt acoperite contractual, iar specialiştii IT din cadrul instituţiei depun toate eforturile în vederea soluţionării disfuncţionalităţilor apărute, acestea putând fi semnalate de furnizorii de servicii de sănătate aflaţi în relaţii contractuale cu casele de asigurări de sănătate la adresa de e-mail suport.siui@casan.ro.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Alina Gorghiu, făcută praf: ”Folosește acest discurs feminist ipocrit exclusiv pentru capital electoral”

Ștefăniță Radu, colonel (r) de informații, profesor, doctor în Istorie Contemporană a Estului și editorialist al Ziarului de Iași, o critică pe Alina Gorghiu, fost ministru al Justiției, deputat PNL și președinte PNL Argeș, pe care o acuză că nu ar avea aceeași atitudine publică în toate cazurile privind presupuse abuzuri asupra femeilor. Într-o postare, […]

Citește mai mult...

Proiectul „Cine sunt eu?” îi sprijină pe liceenii din Pitești să își descopere vocația

Un proiect prin care liceenii din Pitești vor avea acces la mentorat, orientare în carieră și întâlniri cu profesioniști din diverse domenii va fi prezentat marți, 27 octombrie 2026, de la ora 10:00, la Primăria Municipiului Pitești. Intitulată „Cine sunt eu?”, inițiativa urmărește să îi sprijine pe tineri în descoperirea propriilor aptitudini și în alegerea […]

Citește mai mult...

Alertă meteo: Coduri galbene de ploi și vânt puternic, în mai multe județe – Sunt așteptate și ninsori

ANM a emis mai multe avertizări de vreme rea. Ploile pun stăpânire pe mai multe județe, iar vântul va sufla și el cu putere. Sunt așteptate și ninsori, la munte. Luni (26 octombrie), în zona de munte vor fi precipitații moderate cantitativ (izolat se vor acumula 10…20 l/mp) sub formă de ploaie, iar la altitudini […]

Citește mai mult...