Sisteme de alimentare cu apă refăcute de Primăria Ştefan cel Mare

În comuna Ştefan cel Mare, la începutul lunii iunie, două din cele patru foraje de apă erau pur şi simplu nefuncşionale. Pentru a nu lăsa oamenii în plină vară să sufere din cauza lipsei de apă, primarul comunei, Ion Parpală a decis să aloce bani din bugetul local pentru a reface cele două foraje. Au fost cumpărate pompe noi şi două staţii de clorinare pentru ca apa din  reţeaua publică să fie perfectă pentru consum. La sfârşitul lunii iunie, lucrările de refacere a celor două foraje au fost finalizate şi astfel, în această vară, oamenii din Ştefan cel Mare nu vor mai avea probleme cu alimentarea cu apă, căci aceasta va funcţiona la capacitate maximă şi va asigura consumul sporit de apă din timpul verii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

BRADU ARE FETE DE AUR! Trei medalii de aur pentru Gymnastic Star, C.S. Real Bradu, la competițiile din cadrul Campionatului European de Gimnastică Estetică din Bulgaria

Sportivii Gymnastic Star, C.S. Real Bradu, au obținut trei medalii de aur și un loc V la competițiile internaționale de gimnastică estetică de grup de la Samokov, Bulgaria, organizate în cadrul evenimentului care include Campionatul European 2026. Echipele categoriilor 4 la 6 ani, 8 la 10 ani mixt și 10 la 12 ani mixt au […]

Citește mai mult...

TSD Poiana Lacului, gest de solidaritate pentru o familie afectată de incendiu

Astăzi tinerii social-democrați din Poiana Lacului au participat la „Târgul Toamnei”, organizat de Școala Gimnazială Nr. 1 Poiana Lacului, în parteneriat cu Primăria comunei, condusă de primarul Valerică Spirea. Alături de Ioana Făcăleață, fost prefect al județului Argeș, prim-vicepreședintă OFSD Argeș și secretar general adjunct al Organizației Femeilor Social Democrate la nivel național, membrii TSD […]

Citește mai mult...

Primarul Valerică Spirea, alături de cei mai mici cetățeni ai comunei Poiana Lacului, la Târgul Toamnei

Școala Gimnazială Nr. 1 Poiana Lacului, în parteneriat cu Primăria Poiana Lacului, a organizat „Târgul Toamnei”, eveniment care a reunit elevi, profesori, părinți și invitați. Manifestarea a avut ca scop promovarea tradițiilor de toamnă, stimularea creativității și dezvoltarea spiritului antreprenorial în rândul copiilor. Prezent la eveniment, primarul comunei Poiana Lacului, Valerică Spirea, și-a exprimat bucuria […]

Citește mai mult...