Sindicaliștii din învățământ amenință cu proteste

Membrii Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI) sunt de părere că Guvernul are restanţe în faţa angajaţilor din educaţie, motiv pentru care au în plan declanşarea de proteste în perioada următoare.Pe lista nemulţumirilor se află: discriminările din salarizarea personalului didactic, plata contribuţiilor la nivelul salariului minim pe economie pentru cei încadraţi part-time sau cu fracţiuni de normă, precum şi neacordarea sumelor necesare pentru plata hotărârilor judecătoreşti.

Potrivit unui comunicat de presă al FSLI, organizaţia sindicală a înaintat premierului Viorica Dăncilă, precum şi ministrului Educaţiei Naţionale, Valentin Popa, ministrului Muncii, Lia Olguţa Vasilescu, şi ministrului Finanţelor Publice, Eugen Teodorovici, memorii prin care sunt semnalate problemele grave din sistemul de învăţământ românesc, în special cele care vizează salarizarea personalului. „Atragem atenţia Guvernului că nemulţumirile angajaţilor din educaţie sunt mari şi că lipsa dialogului social pentru rezolvarea acestora ne va determina să declanşăm proteste în perioada următoare”, susţin sindicaliştii. În acest context, FSLI solicită Guvernului aplicarea de urgenţă a măsurilor reparatorii în cazul salariaţilor încadraţi part-time sau cu fracţiuni de normă, care au venituri sub salariul minim pe economie, dar care sunt obligaţi, potrivit Codului Fiscal aflat în vigoare, să plătească contribuţii la nivelul salariului minim pe economie. Reprezentanţii sindicali precizează că personalul didactic este poziţionat în treimea inferioară a grilei de salarizare, în marja raportului de 1 la 12 între cel mai mic şi cel mai mare salariu de la stat. De asemenea, FSLI solicită ca majorarea de 20% de la 1 martie 2018 să se acorde întreg personalului angajat în educaţie, nu doar personalului de predare.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Fântâna Muzicală din Piața Primăriei intră în pauza de iarnă

Fântâna Muzicală din Piața Primăriei intră în pauza de iarnă Spectacolele de apă, lumină și muzică ale Fântânii Muzicale din Piața Primăriei se suspendă pe parcursul sezonului rece. Scăderea temperaturilor nocturne și încheierea programului de toamnă înseamnă și începerea lucrărilor tehnice necesare pentru protejarea instalațiilor pe timpul iernii. Acestea presupun golirea completă a instalațiilor subterane, […]

Citește mai mult...

Lansare de carte și concert simfonic, la Filarmonica Pitești

Lansare de carte și concert simfonic, la Filarmonica Pitești Filarmonica Pitești organizează joi, 22 octombrie, de la ora 19.00, la Centrul Multifuncțional, concertul simfonic în care, alături de orchestra simfonică a instituției, dirijată de Ivan Iliev, va evolua pianistul Marius Boldea, care va interpreta „Concertul nr. 2 pentru pian și orchestră”, de Serghei Rahmaninov. În […]

Citește mai mult...

MIOVENI: ATENȚIE! VERIFICAREA ȘI REVIZIA INSTALAȚIILOR DE GAZE NATURALE SUNT OBLIGATORII!

Verificarea și revizia tehnică a instalațiilor de utilizare a gazelor naturale sunt obligatorii și contribuie la prevenirea accidentelor și la protejarea locuințelor, atrage atenția Primăria Mioveni. Verificarea tehnică se efectuează la maximum 2 ani, iar revizia tehnică la maximum 10 ani. Revizia este obligatorie și după întreruperea utilizării instalației pentru o perioadă mai mare de […]

Citește mai mult...