Și au venit colindătorii la Administrația Bazinală Argeș- Vedea

 

Este cel de-al cincelea an  în care copiii de la Centrul Hercules din Costești Argeș vin cu colindul la cei care gospodăresc apele din Argeș.

Odată cu ei a sosit și Moș Crăciun care i-a bucurat atât pe angajații ABAV cu prezența lui, dar mai ales pe copiii care au cântat și au urat din sufletul lor curat. Povestea copiilor de la Centrul Hercules este una tristă, căci micuții provin din familii defavorizate pentru care o portocală reprezintă uneori doar o poveste . Existența Centrului Hercules din Costești –Argeș depinde de sponsori. Tot de ei depinde și bucuria și hrana copiilor. ABAV s-a alăturat celor care îi susțin pe micuții al căror destin a fost unul mai puțin bland. S-au făcut donații de către ABAV pentru ca sărbătorile de iarnă să le aducă acestor copiii nevinovați un strop de bucurie

Și cei mici și cei mari s-au bucurat de colinde și atmosfera magică a sărbătorilor de iarnă, dar și de un număr de magie în care obiectele atinse de bageta magicianului s-au transformat în animăluțe sau au dispărut, mesele au zburat, iar cărțile s-au colorat ca prin minune.

 

La sfârșit Moșul a ascultat cântecele și poeziile pregătire de copii și le-a oferit daruri promițând că va reveni și anul viitor. În pragul sărbătorilor de iarnă angajații Administrației Bazinale de Apă Argeș – Vedea urează colaboratorilor “Sărbători fericite” și un an bun!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Premieră la Filarmonica Pitești: Orchestra de Tineret, Secțiunea de Coarde, urcă pe scenă

Premieră la Filarmonica Pitești: Orchestra de Tineret, Secțiunea de Coarde, urcă pe scenă Managerul Filarmonicii Pitești, Gabriel Niță, anunță o nouă premieră pentru instituția de cultură. Pe 10 septembrie, Orchestra de Tineret Pitești, prin Secțiunea de Coarde, va susține un concert simfonic în fața publicului. Pentru tinerii muzicieni, evenimentul reprezintă mai mult decât un simplu […]

Citește mai mult...

Autoturism ajuns în glisieră, în Valea Mare Pravăț. O femeie a avut nevoie de ajutorul paramedicilor

Autoturism ajuns în glisieră, în Valea Mare Pravăț. O femeie a avut nevoie de ajutorul paramedicilor Un accident rutier s-a produs miercuri dimineață, 2 septembrie, în comuna Valea Mare Pravăț, unde un autoturism a lovit o glisieră. Pentru gestionarea situației au intervenit două echipaje de pompieri, care au acționat cu o autospecială de stingere și […]

Citește mai mult...

Se oprește apa în municipiul Piteşti, zona Nord, în data de 3 septembrie 2026

Se oprește apa în municipiul Piteşti, zona Nord, în data de 3 septembrie 2026 Societatea Apă Canal 2000 SA va sista furnizarea apei potabile în municipiul Pitești, zona Nord, în ziua de joi 03.09.2026, între orele 7 – 19, fiind afectaţi utilizatorii din: B-dul Nicolae Bălcescu – de la intersecția cu str. Negru Vodă până […]

Citește mai mult...