Senatul a decis: Medicii se vor putea pensiona la 67 de ani

Senatorii au adoptat cu unanimitate de voturi un proiect legislativ prin care se dă posibilitatea medicilor de a se retrage din activitate, la cerere, la vârsta de 67 de ani (față de 65, vârsta obișnuită de pensionare). Medicilor respectivi nu li se va afecta dreptul de a beneficia de pensie la vârsta de pensionare.

Senatorul social-democrat Florian Bodog, fost ministru al Sănătății și unul dintre iniţiatorii proiectului, a declarat în plen că actul normativ vine în completarea „tuturor măsurilor luate de Guvern” pentru a compensa problema absenţei medicilor în anumite spitale judeţene care au rămas fără specialişti. „Fac precizarea că această modificare legislativă nu afectează cu nimic celelalte posibilităţi de continuare a activităţii pentru membrii Academiei, pentru doctorii în medicină. Deci nu am anulat absolut niciuna din prevederile legale existente în momentul de faţă, doar am adăugat această posibilitate ca medicii, la cerere, să poată să-şi prelungească activitatea – cei care nu fac parte din categoriile deja exceptate”, a explicat Bodog.

Senatorul liberal Leon Dănăilă a spus că propunerea de a-i menţine în activitate pe medici până la 67 de ani este „foarte benefică”. „Avem un deficit foarte mare de medici, în special sunt unele spitale care se închid din cauza lipsei de specialişti. Să creezi un specialist la ora actuală este nevoie de aproximativ 10 -15 ani. Nu putem pune bază pe rezidenţii care reuşesc acum”, a spus Dănăilă.

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

În comuna Dârmăneşti continuă lucrările la infrastructura rutieră

În comuna Dârmănești va fi construit un nou dispensar!

Pentru anul acesta agenda investițională a administrației din Dârmănești include continuarea campaniei de reabilitare a infrastructurii rutiere, prin asfaltarea a altor aproximativ 2 km de drumuri comunale, realizarea a încă unui foraj de mare adâncime, în vederea suplimentării debitului de apă în rețea și, foarte important, demararea lucrărilor la noul dispensar medical al comunei. „Vom […]

Citește mai mult...

Comuna Mihăești rămâne fără apă în perioada 18 – 19 mai 2026

Societatea Apă Canal 2000 SA va sista furnizarea apei potabile în comuna Mihăești, începând de luni 18.05.2026, de la ora 800, până marți 19.05.2026, la ora 2000, fiind afectaţi utilizatorii din satul Drăghici. Oprirea furnizării apei este necesară pentru execuția lucrărilor de igienizare rezervoare de înmagazinare apă și spălare rețea – sistem Drăghici. „Ne cerem […]

Citește mai mult...

Vreme rea în weekend! Cod galben de ploi, vijelii și grindină în aproape jumătate de țară

Meteorologii avertizează că vremea se strică în aproape toată țara. Un Cod galben este valabil de sâmbătă, ora 14:00, până duminică, ora 12:00. Administrația Națională de Meteorologie a emis o informare de instabilitate atmosferică și un Cod galben, valabile în intervalul 16 – 17 mai, vizând averse torențiale, vijelii cu rafale de 50-70 km/h și […]

Citește mai mult...