Seminar “Noul Pacient cu Cancer”

Asociația de Dezvoltare Durabila pentru Tineret Mioveni în parteneriat cu Primaria orașului și Cultural Mioveni vă invită să luați parte la seminarul Noul Pacient cu Cancer”, susținut de Cosmina Grigore.

Evenimentul va avea loc vineri, 28 Octombrie, ora 18:30, la Centrului Cultural Mioveni, în sala de conferință (parter).

Evenimentul se adresează pacienților cu cancer, celor recent diagnosticați, familiilor și prietenilor acestora, precum și celor care doresc să prevină această boală.
 
Proiectul este un concept nou în România, un seminar de informare, educare și motivare în fața acestui diagnostic puternic: cancerul.

La vârsta de doar 27 de ani, Cosmina Grigore a aflat că are cancer la sân. Singurul lucru natural pe care l-a putut face a fost să lupte şi a făcut-o atât de bine, încât acum este suficient de puternică încât să îi ajute şi pe alţii. A decis ca toate cunoştinţele pe care le-a dobândit în timpul suferinţei ei să le împărtăşească şi altora. Aşa că acum a devenit “patient coach”, adică un consultant pentru bolnavii de cancer.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Legea care deblochează hidrocentralele, promulgată

Legea care permite continuarea unor proiecte hidroenergetice începute înainte ca anumite zone să fie incluse în regimul ariilor protejate a fost promulgată de președintele Nicușor Dan. Daniel Zamfir, unul dintre susținătorii proiectului legislativ, salută decizia și spune că România trebuie să ducă la capăt investițiile în care au fost deja cheltuite sume uriașe. Senatorul PSD […]

Citește mai mult...

O zi pentru cei care aleargă spre pericol ca să-i salveze pe alții. 13 Septembrie, Ziua Pompierilor

O zi pentru cei care aleargă spre pericol ca să-i salveze pe alții. 13 Septembrie, Ziua Pompierilor Pe 13 septembrie sunt sărbătoriți pompierii din România, oamenii care aleg să fie acolo atunci când alții au nevoie de ajutor. În 2026 se împlinesc 178 de ani de la bătălia din Dealul Spirii, moment care stă la […]

Citește mai mult...

Aseară s-au desfășurat acțiuni de dezinsecție în Mioveni

Aseară s-au desfășurat acțiuni de dezinsecție în Mioveni Aseară au fost efectuate operațiuni de dezinsecție în parcurile din Mioveni, în intervalul 19:00–00:00, precum și pe toate străzile din oraș și din satele aparținătoare, în intervalul 21:00–04:00. Acțiunea a avut ca scop combaterea insectelor și menținerea unui mediu cât mai curat și sigur pentru locuitori.

Citește mai mult...