Seminar de mobilizare a factorilor implicați în educația timpurie: Stop agresiunii asupra copilului în unitățile școlare!

Ca urmare a cazului de agresiune petrecut în luna mai 2022, la Creșa nr. 6 Trivale din municipiul Pitești, și ca răspuns comunitar împotriva fenomenului din ce în ce mai răspândit în România al violenței împotriva copiilor în cadrul unităților care au în îngrijire/educare copii, Primăria Municipiului Pitești, prin Creșa Pitești, a organizat, în data de 2 septembrie 2022, un seminar cu tema „Stop agresiunii asupra copilului în unitățile școlare!”, susținut în sala Filarmonicii Pitești.

Evenimentul, organizat în colaborare cu instituțiile de la nivel local cu atribuții în îngrijirea și educarea copiilor, a dorit să atragă atenția asupra fenomenului de violență împotriva copiilor în cadrul unităților de îngrijire/educare și să crească nivelul de informare, de conștientizare și de responsabilizare al celor implicați – personalul unităților menționate și, respectiv, părinții.

La seminar au luat parte reprezentanți ai administrației și ai autorităților publice, ai instituției Avocatul Poporului, ai I.S.J. Argeș și D.G.A.S.P.C., angajați ai creșelor și ai grădinițelor de stat și private, ai asociațiilor de părinți, psihologi și specialiști din domeniul juridic.

Dezbaterea și-a propus mobilizarea comunității, la nivel local, și a încurajat luarea de atitudine în fața acestui fenomen și colaborarea cu toți cei implicați, oferind consiliere și informații despre metodele de disciplinare pozitivă a copiilor și strategii de răspuns constructiv la comportamentele nedorite ale copiilor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Ion Mînzînă: „Îl felicit pe primarul Cristian Gentea pentru ambiția de a construi la Pitești un stadion modern”

Președintele Consiliului Județean Argeș, Ion Mînzînă, a participat astăzi la un moment simbolic pentru fotbalul argeșean: încastrarea Capsulei Timpului în fundația noului stadion „Nicolae Dobrin” din Pitești. În interiorul capsulei au fost așezate câteva gânduri ale lui Nicolae Dobrin despre FC Argeș, oferite de Gică Dobrin. Mesajele, necunoscute până acum, vor rămâne acolo timp de […]

Citește mai mult...

Alocația copiilor, legată de prezența la școală

O propunere legislativă aflată în Parlament prevede ca, din septembrie 2027, alocația de stat pentru copiii între 3 și 18 ani să fie stabilită la 100 de lei, iar elevii care îndeplinesc condițiile de frecvență să poată primi suplimentar o bursă de prezență de cel puțin 250 de lei pe lună, potrivit textului proiectului înregistrat […]

Citește mai mult...

Microscop 3D de ultimă generație pentru Neurochirurgia de la Pitești

Microscop 3D de ultimă generație pentru Neurochirurgia de la Pitești Un microscop de ultimă generație este testat, în această perioadă, în sala de operație a Secției de Neurochirurgie din cadrul Spitalului Județean de Urgență Pitești. Echipamentul, aflat în custodie temporară pentru aproximativ o lună, este deja utilizat în intervenții neurochirurgicale, oferindu-le medicilor posibilitatea de a […]

Citește mai mult...