Șef nou pentru Dacia

Renault Group a anunțat că-și organizează conducerea companiei în jurul mărcilor sale, în patru unități mari de business: Renault, Dacia, Alpine și New Mobility. Fiecare va avea un șef diresct responsabil. Responsabilitatea pentru conducerea mărcii Dacia a fost acordată vicepreședintelui executiv Denis Le Vot, care a preluat, din luna ianuarie a acestui an poziția de director pentru regiuni, comerț și marketing al grupului. El este astfel unul din cei patru șefi care vor conduce cele patru unități de business din cadrul Renault Group. Pentru Dacia, noua organizare ar putea însemna o revoluție, care ar putea aduce noi planuri de dezvoltare, însă nu este foarte clar în acest moment ce presupune acest lucru. În acest moment, Dacia este o structură direct subordonată Renault, dependentă de deciziile de sus în jos ale grupului. Dezvoltarea de modele noi, procesul de vânzare și marketing nu au o organizare foarte bine delimitată de cea a Renault, în cadrului grupului, ea fiind mai degrabă structurată la nivel de piețe, nu la nivel de brand. Denis Le Vot, noul șef al mărcii Dacia, lucrează în grupul Renault din 1990 și a urcat în carieră în posturi de vânzări și marketing, fiind director comercial pe diferite piețe. În 2016 a devenit director al regiunii Eurasia al grupului, iar în ianuarie 2018 afost numit director general și președinte al Nissan SUA. Din 2019 a preluat postul de director al direcției de vehicule utilitare al Alianței Renault Nissan Mitsubishi. Pe 28 ianuarie 2020 a revenit în Renault, ca membri în comitetul executiv și director de regiuni, comerț și marketing al întregului grup.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Felicitare – PSD Piteşti

Dorim să transmitem tuturor piteştenilor care astăzi îşi sărbătoresc ziua onomastică urările noastre de sănătate şi mult spor în tot ceea ce îşi propun să ducă la îndeplinire. Fie ca Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil să îi ocrotească pe toţi cei cărora le sunt patroni spirituali! La mulţi ani! Conducerea PSD Piteşti

Citește mai mult...

Doliu la Hanul Românesc după trecerea în neființă a lui Luca Ștefan-Laurențiu

  Colectivul restaurantului Hanul Românesc anunță cu profundă tristețe trecerea în neființă a colegului Luca Ștefan-Laurențiu. Cei care l-au cunoscut și au lucrat alături de el îi vor păstra cu drag amintirea. Cei care doresc să îi aducă un ultim omagiu o pot face la capela Bisericii „Sfântul Nicolae” din Mărăcineni, unde este depus trupul […]

Citește mai mult...

Donație de aproximativ 60.000 de lei pentru patru spitale din Argeș

Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului a donat produse de curățenie și materiale de igienă spitalelor din Pitești, Mioveni, Leordeni și Călinești. Valoarea totală a produselor oferite celor patru unități medicale este de aproximativ 60.000 de lei, potrivit Centrului Eparhial. Produsele vor fi folosite pentru curățarea și igienizarea spațiilor în care sunt îngrijiți pacienții. Acțiunea a fost […]

Citește mai mult...