Ședință de Consiliu Local la Topoloveni. Proiecte importante pe ordinea de zi!

Joi, 22 iunie 2017, ora 14.00, la sala de ședințe a Primăriei Topoloveni are loc ședința ordinară a consiliului local. Consilierii locali vor analiza, spre aprobare, următoarele proiecte de hotărâri:

-Rectificarea bugetului de venituri și cheltuieli ale orașului Topoloveni;

-Premierea elevilor care au obținut rezultate deosebite la nivel național și a profesorilor îndrumători, pentru anul școlar 2016-2017; premierea elevilor și îndrumătorilor câștigători ai competiției de șah anul 2017; acordarea unei recompense bănești familiilor care împlinesc 50 de ani de la încheierea căsătoriei, precum și pentru alocarea sumei de 11.140 lei din fondul de rezervă bugetară la dispoziția autorităților locale pentru suportarea acestor cheltuieli;

-Aprobarea proiectului cu titlul ”Înființare parc nou în orașul Topoloveni”, depus spre finanțare în cadrul POR, A.P.5, cu consecința aprobării cheltuielilor privind acest proiect; precum și pentru abrogarea oricăror alte acte administrative contrare ale consiliului local;

-Aprobarea ca necesară și oportună, realizării investiției ”Extindere rețea gaze naturale în orașul Topoloveni”, străzile Zăvoiului și Depozitelor, precum și în cartierele adiacente Goronești și Țigănești;

-Aprobarea lucrărilor suplimentare rezultate din necorelări între partea desenată a proiectului tehnic și devizele de lucrări aferente proiectului – Execuție lucrări de reabilitare termică a cinci blocuri de locuințe din orașul Topoloveni, respectiv P15, P22, P5a, P39, P21- rest de executat, necesare finalizării obiectivului de investiție;

-Alegerea președintelui de ședință care să conducă ședințele consiliului local pe o perioadă de trei luni, respectiv lunile iulie, august și septembrie 2017.

 

 

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Proiectul „Cine sunt eu?” îi sprijină pe liceenii din Pitești să își descopere vocația

Un proiect prin care liceenii din Pitești vor avea acces la mentorat, orientare în carieră și întâlniri cu profesioniști din diverse domenii va fi prezentat marți, 27 octombrie 2026, de la ora 10:00, la Primăria Municipiului Pitești. Intitulată „Cine sunt eu?”, inițiativa urmărește să îi sprijine pe tineri în descoperirea propriilor aptitudini și în alegerea […]

Citește mai mult...

Alertă meteo: Coduri galbene de ploi și vânt puternic, în mai multe județe – Sunt așteptate și ninsori

ANM a emis mai multe avertizări de vreme rea. Ploile pun stăpânire pe mai multe județe, iar vântul va sufla și el cu putere. Sunt așteptate și ninsori, la munte. Luni (26 octombrie), în zona de munte vor fi precipitații moderate cantitativ (izolat se vor acumula 10…20 l/mp) sub formă de ploaie, iar la altitudini […]

Citește mai mult...

RAR: Vesta reflectorizantă nu este obligatorie în autoturisme, dar trusa medicală, triunghiurile și stingătorul – da

RAR: Vesta reflectorizantă nu este obligatorie în autoturisme, dar trusa medicală, triunghiurile și stingătorul – da Deși poate fi utilă în cazul unei avarii, vesta reflectorizantă nu se numără printre dotările obligatorii ale autoturismelor, după cum a reamintit recent Registrul Auto Român (RAR). În schimb, șoferii trebuie să aibă în mașină o trusă medicală, două […]

Citește mai mult...