Se lucrează la montarea iluminatului festiv pentru sărbătorile de iarna! Angajații de la Serviciul de Iluminat Public lucrează intens la aranjarea ornamentelor luminoase pentru ca totul sa fie gata la începutul lui decembrie. Au fost finalizate deja traversările pe Bulevardul Dacia și pe strada I.C. Brătianu, iar acum se lucrează pe străzile secundare și parcuri, urmând să ajungem și în cartiere.
Sunt decorați stâlpii de iluminat, iar pe copaci se așează perdele luminoase, în timp ce străzile sunt traversate de șiruri de leduri. Sute de figurine sub formă de fulgi de nea, ghirlande, arcade și candelabre luminoase vor împânzi atât întreg orașul, încercând să facem orașul de poveste, ca și în anii trecuți. Procesul de montare este unul foarte laborios, iar angajații SEdC Mioveni încep întodeauna lucrările la începutul lunii octombrie, pentru a ne asigura că lucrările sunt gata la timp.
TRADIȚIA „FOCULUI LUI SUMEDRU” CONTINUĂ ÎN ORAȘUL MIOVENI Duminică, 25 octombrie 2026, de la ora 18:00, focurile de Sumedru vor fi aprinse simultan în mai multe zone ale orașului Mioveni. Păstrat din generație în generație, obiceiul marchează simbolic trecerea de la toamnă la iarnă și este legat de sărbătoarea Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de […]
Cutremur de 4,8 grade în Vrancea, resimțit în mai multe zone ale țării Un cutremur cu magnitudinea de 4,8 s-a produs luni, 19 octombrie 2026, la ora 11:52, în zona seismică Vrancea, județul Buzău. Seismul a fost resimțit inclusiv în București, potrivit informațiilor transmise de Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INFP). Mișcarea seismică […]
Distribuție Oltenia anunță executarea unor lucrări programate de mentenanță la rețeaua electrică din orașul Mioveni, în zilele de miercuri, 21 octombrie, și joi, 22 octombrie 2026, în intervalul orar 09:00 – 17:00. Scopul intervențiilor este creșterea siguranței și continuității alimentării cu energie electrică, precum și îmbunătățirea calității energiei distribuite. Miercuri, 21 octombrie 2026, alimentarea cu […]