Se majorează valoarea punctului de pensie

Anunț important despre pensiile românilor. Milioane de români vor fi direct afectați de aceste schimbări. Toate pensiile vor fi recalculate de la 1 septembrie. Ministrul Muncii, Marius Budăi, a declarat duminică, la Antena3, că punctul de pensie se va majora cu 15%.

 

 ”De la 1 septembrie 2019, se majorează valoarea punctului de pensie cu 15%, adică de la 1100 de lei va crește la 1265 de lei. Asta înseamnă că toate pensiile se vor majora. Începând cu pensia aferentă lunii septembrie, pensionarii vor primi cuantumul pensiei majorate. Sunt 5.100.000 de pensionari. Recalcularea îi vizează pe acei pensionari are la momentul ieșirii la pensie nu au beneficiat de punctaj suplimentar conform stagiului realizat în grupele de muncă. Aceste persoane nu trebuie să depună cereri și recalcularea se face din oficiu. Perioada în care se efectuează recalcularea este 1 octombrie 2018, până la 30 septembrie 2019. De precizat, indiferent de momentul când ajunge decizia acasă, diferențele de bani se primesc începând cu data de 1 octombrie 2018. Există bani pentru recalculările de pensie. Este o lege pe care noi ne-am asumat-o, a intrat în vigoare de la 1 octombrie 2018. Totul a fost prevăzut. Cea mai mare pensie este puțin peste 30.000 de lei. Este a unei persoane care a lucrat în mediul privat și a plătit contribuții foarte mari.” a declarat ministrul Muncii, Marius Budăi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Felicitare – PSD Piteşti

Dorim să transmitem tuturor piteştenilor care astăzi îşi sărbătoresc ziua onomastică urările noastre de sănătate şi mult spor în tot ceea ce îşi propun să ducă la îndeplinire. Fie ca Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil să îi ocrotească pe toţi cei cărora le sunt patroni spirituali! La mulţi ani! Conducerea PSD Piteşti

Citește mai mult...

Doliu la Hanul Românesc după trecerea în neființă a lui Luca Ștefan-Laurențiu

  Colectivul restaurantului Hanul Românesc anunță cu profundă tristețe trecerea în neființă a colegului Luca Ștefan-Laurențiu. Cei care l-au cunoscut și au lucrat alături de el îi vor păstra cu drag amintirea. Cei care doresc să îi aducă un ultim omagiu o pot face la capela Bisericii „Sfântul Nicolae” din Mărăcineni, unde este depus trupul […]

Citește mai mult...

Donație de aproximativ 60.000 de lei pentru patru spitale din Argeș

Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului a donat produse de curățenie și materiale de igienă spitalelor din Pitești, Mioveni, Leordeni și Călinești. Valoarea totală a produselor oferite celor patru unități medicale este de aproximativ 60.000 de lei, potrivit Centrului Eparhial. Produsele vor fi folosite pentru curățarea și igienizarea spațiilor în care sunt îngrijiți pacienții. Acțiunea a fost […]

Citește mai mult...