Se dă startul pentru două evenimente de sezon – “Sărbătoarea Recoltei pe Valea Argeşului” şi “Târgul Meşterilor Populari”

La sfârşitul acestei săptămâni avem, în sfârşit acces la producătorii direcţi. Va fi o adevărată paradă a legumelor şi fructelor culese direct din grădinile micilor şi marilor producători, la preparate făcute în casă şi băuturi tradiţionale căci pe 30 septembrie începe la Mioveni “Spărbătoarea Reecoleti pe Valea Argeşului” la care au fost invitaţi meşterii populari şi producători agricoli din judeţ şi nu numai.

Astfel, în perioada 30 septembrie – 2 octombrie, în centrul civic al oraşului, vor avea loc ,,Sărbătoarea Recoltei pe Valea Argeşelului” şi Târgul Meşterilor Populari – Sărbătoarea Recoltei. Cele două evenimente sunt organizate de către Consiliul Local, Primăria şi Centrul Cultural, în parteneriat cu Consiliul Judeţean Argeş şi Casa de Cultură a Sindicatelor Dacia Mioveni.
La manifestare sunt invitaţi să participe producători agricoli şi meşteri populari din judeţ pentru a comercializa: fructe, legume, lactate, produse din carne, băuturi tradiţionale precum şi obiecte din creaţia proprie. Iată care sunt condiţiile pe care meşterii populari trebuie să le îndeplinească-

– Meșterii populari vor primi gratuit cazare și o masă pe zi;
– Pe parcursul celor trei zile, au obligaţia să prezinte demonstraţii de tehnică populară în faţa publicului dar și produse finite pentru vânzare;
– Meşterii populari au obligaţia  să îşi asigure cele necesare pentru desfacerea produselor: mese, scaune, corturi.

Condiţii de participare pentru producători:
– Producătorii au obligaţia  să îşi asigure cele necesare pentru desfacerea produselor (mese, scaune, corturi);
– Producătorii de alimente perisabile (carne, produse din carne și produse lactate, ș.a.) sunt obligați să dețină vitrine frigorifice, documente de însoțire, de calitate și garanție a mărfii.
– Producătorii nu vor plăti taxă de participare, ci numai serviciile legate de salubritate și racordarea la rețeaua de curent.
– Să fie producători primari (ei să fie cei care procesează produsele expuse spre vânzare) în gospodăria proprie;
– Să posede certificatul de producător și certificatul de înregistrare la Direcția sanitară, sau alte acte: atestat de produs tradițional, certificat de produs ecologic, etc.;
– Să dețină documentele necesare.

Organizatorii îşi rezervă dreptul de a repartiza locaţiile de comercializare a produselor și de a selecta participanţii. 
Participanţii sunt aşteptaţi, vineri, 30 septembrie , începând cu ora 08.00, pentru repartizarea locurilor de comercializare a produselor. 
Toți participanții vor respecta legislația în vigoare cu privire la comercializare și securitatea muncii, și vor avea în vedere respectarea condițiilor sanitar veterinare.
Sunt acceptaţi NUMAI comercianţii de produse tradiţionale. Nu se vor admite excepţii! 
Cei care doresc să participle, sunt rugaţi să completeze fişa de înscriere şi să o trimită la tel/fax 0348.445.856, până la data de 19 septembrie a.c., însoţită de copia certificatului de producător/atestatul de meşter popular.
Expoziţiile cu vânzare vor fi însoţite de spectacole folclorice susţinute de artişti cunoscuţi şi ansambluri folclorice consacrate.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

BRADU ARE FETE DE AUR! Trei medalii de aur pentru Gymnastic Star, C.S. Real Bradu, la competițiile din cadrul Campionatului European de Gimnastică Estetică din Bulgaria

Sportivii Gymnastic Star, C.S. Real Bradu, au obținut trei medalii de aur și un loc V la competițiile internaționale de gimnastică estetică de grup de la Samokov, Bulgaria, organizate în cadrul evenimentului care include Campionatul European 2026. Echipele categoriilor 4 la 6 ani, 8 la 10 ani mixt și 10 la 12 ani mixt au […]

Citește mai mult...

TSD Poiana Lacului, gest de solidaritate pentru o familie afectată de incendiu

Astăzi tinerii social-democrați din Poiana Lacului au participat la „Târgul Toamnei”, organizat de Școala Gimnazială Nr. 1 Poiana Lacului, în parteneriat cu Primăria comunei, condusă de primarul Valerică Spirea. Alături de Ioana Făcăleață, fost prefect al județului Argeș, prim-vicepreședintă OFSD Argeș și secretar general adjunct al Organizației Femeilor Social Democrate la nivel național, membrii TSD […]

Citește mai mult...

Primarul Valerică Spirea, alături de cei mai mici cetățeni ai comunei Poiana Lacului, la Târgul Toamnei

Școala Gimnazială Nr. 1 Poiana Lacului, în parteneriat cu Primăria Poiana Lacului, a organizat „Târgul Toamnei”, eveniment care a reunit elevi, profesori, părinți și invitați. Manifestarea a avut ca scop promovarea tradițiilor de toamnă, stimularea creativității și dezvoltarea spiritului antreprenorial în rândul copiilor. Prezent la eveniment, primarul comunei Poiana Lacului, Valerică Spirea, și-a exprimat bucuria […]

Citește mai mult...