
Extinderea și modernizarea școlii „Matei Basarab” (19) din cartierul piteștean Găvana a fost o investiție uriașă, de 9 milioane de lei, realizată cu fonduri europene. Inaugurată anul trecut, lucrarea nu respectă însă toate condițiile aspre impuse după tragedia de la Colectiv de ISU pentru obținerea avizului. Concret, ar fi vorba despre camera centralei termice, care comunică cu interiorul școlii, deși accesul acolo ar fi trebuit realizat din afară. Dacă în mod normal, astuparea unui zid nu ar fi fost o problemă, în acest caz situația este mai complicată, din cauza finanțării de 98% de la UE de care s-a bucurat construcția. „Rămân clădiri cu probleme, unde cei de la ISU nu vor acorda autorizația de funcționare. Este și cazul unui corp de clădire de la școala 19. În obiectivele unde s-au investit bani europeni, cinci ani nu se pot face modificări. Se pot pierde banii, deci suntem într-un ușor blocaj”, a declarat șeful Inspectoratului Școlar Județean Argeș, Dumitru Tudosoiu.



