Scandal într-un centru de carantină din Argeș. Oamenii au fost băgați la grămadă fără să fie testați

Nici nu s-a încheiat scandalul din cel mai mare spital al Argeșului că iese la iveală o nouă dovadă de incompetență a autorităților.

Trei oameni au fost băgați  într-un centru de  carantină în aceiași cameră cu o persoană infectată cu coronavirus.

Pe scurt, fără să îi testeze, autoritățile au permis extinderea infectărilor prin metoda carantină la grămadă.

Bărbatul a declarat pentru Adevărul că  i s-a refuzat testarea, primind răspunsul că se va întâmpla asta doar dacă are simptome. 

În seara zilei de 11 aprilie, unul dintre colegii săi de cameră a început să se simtă rău, să facă febră și a fost dus a doua zi la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Piteşti, de unde ulterior, a fost transferat la Spitalul din Mioveni (acolo unde sunt trataţi pacienţii COVID-19 şi unde i s-au recoltat probe).

„Ce mi s-a părut ciudat e că în momentul în care au venit după tânărul acesta, n-a urcat nimeni să-l ia. Ne-au cerut, în schmb, ca unul dintre noi să coboare cu el până la ambulanţă. Am coborât eu. Nu l-au băgat în izoletă, i-au dat doar o mască şi l-au urcat în ambulanţă”, povesteşte Mircea Chiriac.

Pe 15 aprilie, tânărul a primit rezultatul testului care este pozitiv și și-a anunțat colegii de cameră că este infectat cu coronavirus.

Cei trei bărbaţi, încă în carantină, au sunat la DSP. „În mod firesc, am cerut şi noi să fim testaţi. Ni s-a spus clar că nu vom fi testaţi decât dacă vom avea simptome. Ne-au ţinut şapte zile în cameră cu un bolnav Covid-19, iar acum nu vor să ne testeze”, mai spune Mircea Chiriac.

Sursa Foto Adevarul.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Felicitare – PSD Piteşti

Dorim să transmitem tuturor piteştenilor care astăzi îşi sărbătoresc ziua onomastică urările noastre de sănătate şi mult spor în tot ceea ce îşi propun să ducă la îndeplinire. Fie ca Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil să îi ocrotească pe toţi cei cărora le sunt patroni spirituali! La mulţi ani! Conducerea PSD Piteşti

Citește mai mult...

Doliu la Hanul Românesc după trecerea în neființă a lui Luca Ștefan-Laurențiu

  Colectivul restaurantului Hanul Românesc anunță cu profundă tristețe trecerea în neființă a colegului Luca Ștefan-Laurențiu. Cei care l-au cunoscut și au lucrat alături de el îi vor păstra cu drag amintirea. Cei care doresc să îi aducă un ultim omagiu o pot face la capela Bisericii „Sfântul Nicolae” din Mărăcineni, unde este depus trupul […]

Citește mai mult...

Donație de aproximativ 60.000 de lei pentru patru spitale din Argeș

Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului a donat produse de curățenie și materiale de igienă spitalelor din Pitești, Mioveni, Leordeni și Călinești. Valoarea totală a produselor oferite celor patru unități medicale este de aproximativ 60.000 de lei, potrivit Centrului Eparhial. Produsele vor fi folosite pentru curățarea și igienizarea spațiilor în care sunt îngrijiți pacienții. Acțiunea a fost […]

Citește mai mult...