SC Salpitflor Green SA- informare despre toaletarea arborilor

Referitor la tăierile și mai ales la toaletările de arbori și arbuști pe care echipele din cadrul SC Salpitflor Green SA le execută pe raza municipiului Pitești, informăm opinia publică asupra faptului că acestea se realizează numai în urma analizei unei comisii de specialitate. Toaletările arborilor se execută cu precădere în sezonul rece, în perioada de repaus vegetativ. Termenul de ”toaletare”, o intervenție ușoară la coroana arborilor, înseamnă eliminarea ramurilor care sunt incomode, în sensul că obturează ceva, afectează imobile, surse de iluminat public sau rețele. ”Recoronarea arborilor”, o altă acțiune, constă în reducerea și reformarea de coroană a arborilor care s-au dezvoltat prea mult în înălțime și pot pune în pericol siguranța imobilelor, a parcărilor cât și a cetățenilor. Această acțiune se execută după caz, în funcție de specia de arbore și de poziția în cadrul spațiului verde și se realizează eliminând 30% din coroana arborelui. Dacă se impune, se intervine mai drastic dacă arborele este aproape de locațiile specificate mai sus (imobile, parcări, rețele electrice, etc) deoarece aceste recoronări au și alte scopuri: de a oferi siguranță și de a nu pune în pericol, în caz de intemperii sau fenomene meteo nedorite, viața cetățenilor dar și evitarea unor pagube materiale. Activitatea prestată de echipele de tăieri/toaletări se desfășoară de peste 20 de ani în cadrul orașului și, după cum se poate constata, nu au fost cazuri de uscare masivă a arborilor toaletați. De asemenea, se ține cont că la temperaturi mai mici de -5°C să nu se intervină la coroana arborilor decât dacă se impune în regim de urgență sau arborii nu prezintă valoarea genetică. Toaletarea/ recoronarea nu se face la toți arborii. Arborii cu caracter fructifer sunt toaletați altfel decât cei ornamentali.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

BRADU ARE FETE DE AUR! Trei medalii de aur pentru Gymnastic Star, C.S. Real Bradu, la competițiile din cadrul Campionatului European de Gimnastică Estetică din Bulgaria

Sportivii Gymnastic Star, C.S. Real Bradu, au obținut trei medalii de aur și un loc V la competițiile internaționale de gimnastică estetică de grup de la Samokov, Bulgaria, organizate în cadrul evenimentului care include Campionatul European 2026. Echipele categoriilor 4 la 6 ani, 8 la 10 ani mixt și 10 la 12 ani mixt au […]

Citește mai mult...

TSD Poiana Lacului, gest de solidaritate pentru o familie afectată de incendiu

Astăzi tinerii social-democrați din Poiana Lacului au participat la „Târgul Toamnei”, organizat de Școala Gimnazială Nr. 1 Poiana Lacului, în parteneriat cu Primăria comunei, condusă de primarul Valerică Spirea. Alături de Ioana Făcăleață, fost prefect al județului Argeș, prim-vicepreședintă OFSD Argeș și secretar general adjunct al Organizației Femeilor Social Democrate la nivel național, membrii TSD […]

Citește mai mult...

Primarul Valerică Spirea, alături de cei mai mici cetățeni ai comunei Poiana Lacului, la Târgul Toamnei

Școala Gimnazială Nr. 1 Poiana Lacului, în parteneriat cu Primăria Poiana Lacului, a organizat „Târgul Toamnei”, eveniment care a reunit elevi, profesori, părinți și invitați. Manifestarea a avut ca scop promovarea tradițiilor de toamnă, stimularea creativității și dezvoltarea spiritului antreprenorial în rândul copiilor. Prezent la eveniment, primarul comunei Poiana Lacului, Valerică Spirea, și-a exprimat bucuria […]

Citește mai mult...