Săptămâna mobilității europene la Mioveni

saptamana mobilitatii

În perioada 16 – 22 septembrie 2021, se va organiza o nouă ediție a Săptămânii Europene a Mobilităţii.

Până pe 22 septembrie în toată Europa vom vorbi despre siguranța pe drumuri, biciclete și transport verde, pentru a îmbunătăți sănătatea mediului și a noastră. Săptămâna Europeană a Mobilității este o manifestare europeană anuală. Astfel, fiecare ediție a Săptămânii Europene a Mobilității pune accentul pe o anumită temă legată de mobilitatea durabilă. Tema din acest an este „Siguranță și sănătate prin mobilitate durabilă”.

Scopul Campaniei este de promovare a formelor alternative de transport ecologic și de a sublinia faptul că mobilitatea sporeşte în mod clar calitatea vieţii în oraşe, ajutând la reducerea poluării aerului, poluării fonice, a accidentelor şi la reducerea numărului persoanelor obeze.
Renunţând pentru o săptămână sau numai pentru o zi la maşina personală, aducem beneficii imense, atât mediului, cât şi sănătăţii noastre.
Acest eveniment ne reamintește că putem contribui cu toții la combaterea poluării aerului urban. Schimbându-ne obiceiurile, de exemplu deplasându-ne cu bicicleta în loc să mergem cu mașina sau optând pentru transportul în comun, putem să ne îmbunătățim calitatea vieții. De fapt, dacă ne gândim că, deși omul este făcut să fie în mișcare, cea mai mare parte a zilei sale o petrece în mașină sau stând la un birou. Cel puțin ar fi convenabil pentru propriul nostru corp și pentru multe alte beneficii să ne gândim cel puțin la alte forme de deplasare. Mai mult, bicicleta nu este numai bună pentru corp și minte, ci economisește și foarte mult din punct de vedere economic.

JOI, 16 septembrie 2021
Ora 12.00: Deschidere eveniment
Orele 12.00 – 16.00: Centrul civic al orașului, amplasare stand de informare și promovare eveniment, materiale informative și prezentarea ofertei educaționale a Centrului Cultural, Cluburile Sportive ale orașului, Clubul Copiilor, etc. Standul va fi amplasat în locația mai sus menționată în perioada 16 – 17 septembrie 2021.

VINERI, 17 septembrie 2021
Orele 10.00 – 14.00: Centrul civic al orașului stand de informare și promovare eveniment, materiale informative și prezentarea ofertei educaționale a Centrului Cultural, Cluburile Sportive ale orașului, Clubul Copiilor, etc.
Vinerea Verde – Ziua fără autoturism la locul de muncă. Încurajarea angajaților instituțiilor publice și private de pe raza orașului Mioveni, să renunțe o zi la autoturismul personal în deplasarea spre locul de muncă.

SÂMBĂTĂ – DUMINICĂ, 18-19 septembrie 2021
Orele 08.00 – 22.00: Închiderea bulevardului Dacia de la Serviciul de Evidență a Populației până la intersecția Robea.

DUMINICĂ, 19 septembrie 2021
Orele 10.00 – 12.00: Flash Mob
LUNI, 20 septembrie 2021
Ora 10.00 – 11.00: Dezbatere – Prezentare PPT – privind mijloacele de transport, dedicate copiilor din instituțiile de învățământ ale orașului.

MARȚI, 21 septembrie 2021
Orele 09.00 – 17.00: Expoziţie tematică (mijloace de transport alternative) în holul Primăriei orașului Mioveni, realizată de către elevii unităților de învățământ din oraș pe categorii de vârstă (preșcolari, școlari, gimnazial și liceal).
Se va premia fiecare categorie – Tricouri, minge, set ping-pong, set badminton.

MIERCURI, 22 septembrie 2021
Orele 12.00 – 16.00: Centrul civic al orașului stand de informare și promovare eveniment, materiale informative și prezentarea ofertei educaționale a Centrului Cultural, Cluburile Sportive ale orașului, Clubul Copiilor, etc.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Openul de Tenis în Scaun cu Rotile s-a încheiat la Bascov

Star Arena Bascov a găzduit, în perioada 24–27 august, Openul de Tenis în Scaun cu Rotile, competiție internațională la care au participat sportivi din 12 țări. Turneul, încheiat astăzi, a promovat performanța sportivă și incluziunea, demonstrând că pasiunea și determinarea pot depăși orice limită. „Ne bucurăm că Bascovul găzduiește de 11 ani această competiție internațională. […]

Citește mai mult...

Ansamblul „Doina Argeșului” va reprezenta județul Argeș la Festivalul PRISPA 2026

Ansamblul Județean de Dansuri Populare „Doina Argeșului” va participa, în perioada 4–6 septembrie 2026, la Festivalul PRISPA, organizat la Brașov. Pe scena festivalului vor urca 12 perechi de dansatori profesioniști, coordonate de maestrul coregraf Sorin Cioc. Aceștia vor prezenta publicului dansuri populare argeșene, remarcate prin autenticitate, virtuozitate și frumusețea portului tradițional. Participarea ansamblului are loc […]

Citește mai mult...

Comuna Recea a finalizat proiectul privind colectarea și valorificarea gunoiului de grajd

Comuna Recea anunță finalizarea proiectului „REALIZARE SISTEM INTEGRAT DE COLECTARE ȘI VALORIFICARE A GUNOIULUI DE GRAJD ÎN COMUNA RECEA, JUDEȚUL ARGEȘ”, cod proiect C3I2A0123000035. Investiția a fost implementată de Comuna Recea, în baza Contractului de finanțare nr. C3I2A0123000035, prin Planul Național de Redresare și Reziliență al României, Componenta C3 – Managementul deșeurilor, Investiția I2 – […]

Citește mai mult...