Lipsa de implicare sau dimpotriva implicarea în mod distructiv a factorului politic în sistemul de sănătate subfinanţat şi căpuşat în mod constant în ultimii 26 de ani, au făcut ca sănătatea populaţiei să ajungă în pragul de a fi o vulnerabilitate naţională.
Din acest motiv, Consiliul Suprem de Apărare a Ţării se reunşte astăzi pentru a pune în discuţie sistemul de sănătate şi starea de sănătate românilor. Nu este de glumă căci plecarea medicilor, lipsa unei educaţii sanitare elementare în rândul populaţiei, procentul mic din PIB alocat sistemul de sănătate, preţul mare al medicamentelor precum şi risipirea banilor din sistem au făcut din români un segment extrem de vulnerabil din punct de vedere al accesului la asistenţă medicală. Iar datele statistice privind numărul bolnavilor sunt îngrijorătoare întrucât a crescut alarmant numărul persoanelor diagnosticate cu diverse forme de cancer, al celor care au boli cardiovasculare, boli care afectează în prezent oameni tot mai tineri sau boli metabolice.
Şi în Argeş datele statistice scot în evidenţă faptul că anul acesta la segmentul forme de cancer au fost înregistrare cu aproape 900 de cazuri mai mult faţă de anul trecut. Sunt aproape 17 200 de argeşeni atinşi de această maladie care sunt deja diagnosticaţi. Lor li se adaugă 81 de mii de persoane cu hipertensiune arterială şi aproape 33 de mii de argeşeni aflaţi deja în tratament pentru diabet, boală căreia i se asociază multiple alte afecţiuni şi care poate audec bolnavi în situaţii invalidante.
Sportivii Gymnastic Star, C.S. Real Bradu, au obținut trei medalii de aur și un loc V la competițiile internaționale de gimnastică estetică de grup de la Samokov, Bulgaria, organizate în cadrul evenimentului care include Campionatul European 2026. Echipele categoriilor 4 la 6 ani, 8 la 10 ani mixt și 10 la 12 ani mixt au […]
Astăzi tinerii social-democrați din Poiana Lacului au participat la „Târgul Toamnei”, organizat de Școala Gimnazială Nr. 1 Poiana Lacului, în parteneriat cu Primăria comunei, condusă de primarul Valerică Spirea. Alături de Ioana Făcăleață, fost prefect al județului Argeș, prim-vicepreședintă OFSD Argeș și secretar general adjunct al Organizației Femeilor Social Democrate la nivel național, membrii TSD […]
Școala Gimnazială Nr. 1 Poiana Lacului, în parteneriat cu Primăria Poiana Lacului, a organizat „Târgul Toamnei”, eveniment care a reunit elevi, profesori, părinți și invitați. Manifestarea a avut ca scop promovarea tradițiilor de toamnă, stimularea creativității și dezvoltarea spiritului antreprenorial în rândul copiilor. Prezent la eveniment, primarul comunei Poiana Lacului, Valerică Spirea, și-a exprimat bucuria […]