Salvează Pădurea Trivale: S-au strâns aproape jumătate din semnăturile necesare!

Demersul inițiat de consilierul local liberal Narcis Sofianu și doctorul Tiberiu Irimia a captat interesul piteștenilor. În nici două săptămâni, aceștia au venit în număr mare la cortul din centrul Piteștiului să semneze formularele de susținere pentru extinderea parcului Trivale și pentru transformarea unei suprafețe de aproximativ 700 hectare din pădurea Trivale în arie protejată de interes local.

Organizatorii au anunțat că până acum au strâns 3000 de semnături din cele 7500 necesare pentru transformarea demersului în inițiativă cetățenească. Din cauza vremii nefavorabile, întalnirile la cort (de unde se puteau lua formulare, preda listele de semnături sau doar semna) au fost amânate până vineri 1 noiembrie.

“Continuăm să primim semnături de la cei care au descărcat formularul. Trebuie să ne anunțați când aveți tabelele completate și ne vom deplasa noi să le ridicam”, au anunțat organizatorii campaniei “Semnează și salvează Pădurea Trivale!”. Toate detaliile campaniei pot fi obținute accesând site-ul: https://parcul-trivale.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Doliu la Hanul Românesc după trecerea în neființă a lui Luca Ștefan-Laurențiu

  Colectivul restaurantului Hanul Românesc anunță cu profundă tristețe trecerea în neființă a colegului Luca Ștefan-Laurențiu. Cei care l-au cunoscut și au lucrat alături de el îi vor păstra cu drag amintirea. Cei care doresc să îi aducă un ultim omagiu o pot face la capela Bisericii „Sfântul Nicolae” din Mărăcineni, unde este depus trupul […]

Citește mai mult...

Donație de aproximativ 60.000 de lei pentru patru spitale din Argeș

Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului a donat produse de curățenie și materiale de igienă spitalelor din Pitești, Mioveni, Leordeni și Călinești. Valoarea totală a produselor oferite celor patru unități medicale este de aproximativ 60.000 de lei, potrivit Centrului Eparhial. Produsele vor fi folosite pentru curățarea și igienizarea spațiilor în care sunt îngrijiți pacienții. Acțiunea a fost […]

Citește mai mult...

MAYORE a deschis o nouă ciocolaterie și cofetărie în centrul Piteștiului

Ciocolateria și cofetăria MAYORE a inaugurat vineri, 6 noiembrie, o nouă locație pe strada „Victoriei” nr. 26, în zona pietonală din centrul Piteștiului, chiar lângă Primărie. La deschidere, primii 50 de vizitatori au primit câte un produs de patiserie din partea casei. Povestea MAYORE a început în 2011, sub numele de Ciocolateria „Iepurașul”, primul atelier […]

Citește mai mult...