Salvamontiștii argeșeni, felicitați de comandantul Statului Major al Forțelor Terestre

Munca angajaților Salvamont Argeș este apreciată inclusiv de către colegii militari! Astfel, salvamontiștii argeșeni au fost felicitați de către comandantul Statului Major al Forțelor Terestre, Marius Harabagiu, pentru operativitatea și profesionalismul de care au dat dovadă în cadrul misiunii de salvare a militarilor implicați în accidentul din 29 iulie, de la Dâmbovicoara. Atunci un autocamion al Armatei s-a prăbușit într-o râpă adâncă de 40 de metri, în tragicul accident pierind trei soldați din batalionul 30 Vânători de Munte. Reprezentanții Armatei Române au trimis o scrisoare în acest sens către Salvamont Argeș prin care și-au exprimat recunoștința față de salvatorii montani din Pitești, Câmpulung, Curtea de Argeș și Nucșoara care au luat parte la această misiune. Este pentru a doua oară, în ultimele două luni, când Salvamont Argeș primește felicitări pentru o misiune îndeplinită în mod profesionist. De curând, organizatorii Memorialului “Bebe Nistorescu” au felicitat serviciul de salvatori montani pentru maniera profesionistă în care au organizat și s-a desfășurat evenimentul.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Modernizarea sistemului de preluare și evacuare a apelor pluviale din zona Tancodrom – lucrări finalizate!

Modernizarea sistemului de preluare și evacuare a apelor pluviale din zona Tancodrom – lucrări finalizate! Primăria Municipiului Pitești anunță recepția lucrărilor aferente proiectului privind preluarea și evacuarea controlată a apelor pluviale din zona Tancodrom, cuprinsă între DN 67B și Aleea Stadionului, în paralel cu strada Tudor Arghezi. Investiția are ca obiectiv principal îmbunătățirea infrastructurii de […]

Citește mai mult...

Se oprește apa potabilă în municipiul Piteşti, zona Nord, în data de 10 septembrie 2026

Se oprește apa potabilă în municipiul Piteşti, zona Nord, în data de 10 septembrie 2026 Societatea Apă Canal 2000 SA va sista furnizarea apei potabile în municipiul Pitești, zona Nord, în ziua de joi 10.09.2026, între orele 9:00- 16:00, fiind afectaţi utilizatorii din: – strada Negru Vodă până la strada Dumbravei; – străzile: Căpitan Ion […]

Citește mai mult...

Nouă sală de sport modernizată la Pitești. „I.C. Brătianu” va avea condiții moderne pentru elevi

Nouă sală de sport modernizată la Pitești. „I.C. Brătianu” va avea condiții moderne pentru elevi O nouă investiție în infrastructura sportivă școlară din Pitești se apropie de final. Sala de sport a Colegiului Național „I.C. Brătianu” a fost modernizată, iar lucrările interioare sunt aproape finalizate. Primarul Cristian Gentea spune că schimbarea este vizibilă și la […]

Citește mai mult...