Salarii mai mari cu până la 30% pentru dascăli

Președintele Coaliției Naționale pentru Modernizarea României (CNMR), Alexandru Cumpănașu, a declarat după întâlnirea cu premierul Mihai Tudose că măririle de salarii pentru cadrele didactice vor fi între 25 și 30% net, în 2018, în două etape. Negocierile dintre sindicaliștii din Educație și Guvern au durat azi câteva ore bune, după ce angajații din învățământul preuniversitar amenințaseră cu proteste.  „Un alt aspect care considerăm că este important ca și rezultat al întâlnirii de astăzi vizează Legea salarizării, urmând ca pentru cadrele didactice măririle de salarii să fie între 25 și 30% net, în anul 2018, în cele două etape, 1 ianuarie și 1 martie. Între 25 și 30% majorare netă pentru învățământul preuniversitar, (…) pentru cei care lucrează în învățământ”, a declarat Cumpănașu. El a precizat că la întâlnirea de la Palatul Victoria au participat și miniștrii Muncii, Educației, Finanțelor și Cercetării. „În ceea ce privește învățământul preuniversitar, considerăm că Guvernul a luat o decizie extrem de importantă în urma acestei discuții extrem de lungi și anume plata integrală sau aproape integrală a drepturilor salariale ce revin cadrelor didactice din sistemul de învățământ, pe care le-au câștigat în instanță, sub rezerva unei noi întâlniri între Coaliție și domnul prim-ministru, undeva în luna noiembrie, pentru a vedea sumele care au rămas de la rectificarea bugetară”, a spus Cumpănașu. Potrivit acestuia, un alt subiect abordat la întâlnire a vizat sistemul universitar, mai precis sistemul prin care se fac angajările.

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Momente înălțătoare, emoție și bucurie la Albota: A fost sfințită noua biserică din Cerbu

„Din cenușa unei mari încercări s-a născut #speranța unui nou început. După ce a fost mistuită de flăcări chiar în ziua de Crăciun a anului 2024, #biserica din satul Cerbu, comuna Albota, a fost reconstruită, iar astăzi, 25 octombrie, s-a săvârșit sfințirea noului lăcaș de cult, cu hramul “Sfânta Cuvioasă Parascheva”, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte […]

Citește mai mult...

Nicolae Georgescu, semnal de alarmă privind violența din școli și pierderea respectului față de profesori

Nicolae Georgescu, directorul Școlii Gimnaziale „Tudor Vladimirescu” din Pitești și fost deputat PSD de Argeș, atrage atenția asupra unei probleme tot mai îngrijorătoare din sistemul educațional românesc: violența din școli și diminuarea respectului față de cadrele didactice. Într-o amplă analiză publicată pe pagina sa de Facebook, acesta vorbește despre cauzele conflictelor din mediul școlar, presiunile […]

Citește mai mult...

Piteșteanul Costin-Alexandru Deonise, singurul român selectat ambasador PyTorch la nivel mondial

Performanță internațională pentru un tânăr din Pitești! Costin-Alexandru Deonise a fost selectat în programul PyTorch Foundation Ambassador pentru perioada 2026–2028, fiind singurul reprezentant al României dintre cei 24 de ambasadori aleși la nivel mondial și unul dintre cei trei specialiști care reprezintă Europa. Anunțul oficial a fost făcut pe 22 octombrie 2026 de PyTorch Foundation, […]

Citește mai mult...