Salarii în bătaie de joc la Renault Technologie Roumanie (RTR)

inginer auto

Un inginer care proiectează mașini în cadrul Renault Technologie Roumanie (RTR), cu experienţă, câştigă sub 1.000 de euro lunar net, deşi a urmat o universitate precum Politehnica Bucureşti, participă la cursuri de formare şi proiectează componente pentru viitoare automobile, deşi în Vest inginerii pe funcţii similare au salarii de cel puţin 4-5 ori mai mari.

 „Deja am început să caut joburi în Europa de Vest, în Franţa, Belgia, Germania. Este inadmisibil după ani şi ani de experienţă să nu avem un salariu de 1.000 de euro pe lună. Am călătorit în Vest, iar acolo multe dintre costuri sunt similare sau chiar mai mici decât în România, însă acolo există un sistem medical funcţional, există drumuri, condiţiile de trai sunt mult mai bune şi salariile îţi permit un nivel de trai decent“, a spus Cătălin P, un inginer în cadrul Renault Technologie Roumanie, centrul de inginerie al grupului francez Renault.

Salariul mediu în cadrul Renault Technologie Roumanie (RTR) este de 6.177 lei (1.260 de euro ) net la nivelul anului 2020, potrivit datelor ZF care iau în calcul cheltuielile salariale totale şi numărul salariaţilor. Un venit net de 1.260 de euro înseamnă că sunt ingineri care au salarii lunare de sub 1.000 de euro net.

Inginerii din cadrul Renault Technologie Roumanie au avut o contribuţie directă la crearea platformei CMF-B a Grupului Renault, utilizată atât de noile generaţii ale Renault Captur sau Clio, cât şi de noile Sandero sau Logan. Pentru prima dată în ultimii 20 de ani, modelele produse la Mioveni utilizează aceeaşi platformă tehnică cu cele mai noi modele Renault.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Biserica parohiei Săpata a fost resfințită

Duminică, 18 octombrie 2026, a avut loc slujba de resfințire a bisericii Parohiei Săpata-Bănărești, din Protoieria Pitești, județul Argeș, după ample lucrări de consolidare, restaurare și înfrumusețare, desfășurate în perioada 2011–2026. Slujba de resfințire a fost săvârșită de Înaltpreasfințitul Părinte Calinic Argeșeanul, Arhiepiscop al Argeșului și Muscelului, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi. […]

Citește mai mult...

Seminar dedicat Armatei Române la Mioveni

Cu prilejul Zilei Armatei României, sărbătorită anual la 25 octombrie, Consiliul Local Mioveni, Primăria Orașului Mioveni și Centrul Cultural Mioveni organizează vineri, 23 octombrie 2026, de la ora 12:00, seminarul „Onoare și Patrie – Armata României, simbol al demnității naționale”. La seminar vor participa reprezentanți ai Garnizoanei Pitești, ai Depozitului Central de Arhivă „General Grigore […]

Citește mai mult...

Primarul Gheorghe Stancu îi invită pe bascoveni la Focul lui Sumedru: Să păstrăm tradițiile românești!

Primarul Gheorghe Stancu îi invită pe bascoveni la Focul lui Sumedru: Să păstrăm tradițiile românești! Primarul comunei Bascov, Gheorghe Stancu, îi invită pe locuitori să participe duminică, 25 octombrie 2026, la Focul lui Sumedru. Sărbătoarea va fi organizată în zona de picnic de pe strada Brăileni, izlaz Aninoasa. Evenimentul va reuni muzica populară, preparatele tradiționale […]

Citește mai mult...