S-a votat bugetul orașului Mioveni

Joi, 8 februarie, la Primăria Mioveni a avut loc ședința extraordinară a Consiliului Local, probabil, cea mai importantă din an, pentru comunitate. Acest lucru s-a datorat a cel puțin două puncte de pe ordinea de zi: aprobarea bugetului pentru 2018 şi aprobarea listei de investiții a acestui an.

Pentru anul 2018 orașul Mioveni își propune un buget în valoare de 133.754 mii lei, echivalentul a peste 29 milioane de euro. Bugetul din acest an va fi compus din surse proprii, în valoare de 82.651 mii lei, sume defalcate din TVA, la care se vor adăuga excedentul din 2017, subvenții de la bugetul de stat, sume de la stat pentru învăţământ, sănătate şi asistenţă socială. La capitolul cheltuieli din suma totală prevăzută, 85.061 mii lei vor fi destinați investiţiilor pentru un număr de 93 proiecte aflate în lista pentru anul 2018, iar alți 66.032 mii lei vor fi alocați pentru funcţionarea primăriei, a serviciilor publice, pentru sănătate, învăţământ, asistenţă socială, culte, religii, sport etc.

Pentru acest an se are în vedere, în primul rând, finalizarea Spitalului Orăşenesc Mioveni, continuarea lucrărilor începute în anii anteriori, dar şi alte obiective de interes public.

La această şedinţă au participat parlamentarii de Argeş, dar şi prefectul judeţului Argeş.

De asemenea, consilierul PSD- Grigore Stoica a renunţat la funcţie din cauza unor probleme personale.

Locul acestuia va fi luat de către următorul supleant de pe lista de candidați a partidului la alegerile locale din 5 iunie 2016.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Elevii Școlii Gimnaziale „George Topîrceanu” au adus „Cenușăreasa” pe scena Centrului Cultural Mioveni

Elevii clasei a IV-a de la Școala Gimnazială „George Topîrceanu” au adus marți, 20 octombrie 2026, povestea „Cenușăresei” pe scena sălii de spectacole a Centrului Cultural Mioveni. Piesa s-a bucurat de un mare succes, fiind prezentată în două reprezentații, ambele răsplătite cu aplauzele publicului. Spectacolul a fost realizat în cadrul programului „Școala Altfel”, prin proiectul […]

Citește mai mult...

Fântâna Muzicală din Piața Primăriei intră în pauza de iarnă

Fântâna Muzicală din Piața Primăriei intră în pauza de iarnă Spectacolele de apă, lumină și muzică ale Fântânii Muzicale din Piața Primăriei se suspendă pe parcursul sezonului rece. Scăderea temperaturilor nocturne și încheierea programului de toamnă înseamnă și începerea lucrărilor tehnice necesare pentru protejarea instalațiilor pe timpul iernii. Acestea presupun golirea completă a instalațiilor subterane, […]

Citește mai mult...

Lansare de carte și concert simfonic, la Filarmonica Pitești

Lansare de carte și concert simfonic, la Filarmonica Pitești Filarmonica Pitești organizează joi, 22 octombrie, de la ora 19.00, la Centrul Multifuncțional, concertul simfonic în care, alături de orchestra simfonică a instituției, dirijată de Ivan Iliev, va evolua pianistul Marius Boldea, care va interpreta „Concertul nr. 2 pentru pian și orchestră”, de Serghei Rahmaninov. În […]

Citește mai mult...