S-a redeschis Târgul Săptămânal la Bogați

Astăzi, 10.07.2020, după 4 luni de restricții, a fost redeschis târgul săptămânal de la Bogați.
„Împreună am depășit cu bine această perioadă, fiecare contribuind la acest fapt, după cum urmează:
– autoritățile locale prin implicarea în diverse acțiuni: de dezinfectare, de control asupra persoanelor izolate, acordarea de ajutoare persoanelor nevoiașe, găsirea unui mod de a păstra legătura între elevi și cadre didactice prin donarea tabletelor împreună cu abonamentele cartelelor tuturor copiilor care nu beneficiau de acces la internet;
– organele de poliție prin implicarea permanentă în vederea respectării cu strictețe a prevederilor ordonanțelor militare de către cetățenii localității noastre;
– Centrul Medical de Permanență prin intervenția promptă în rezolvarea problemelor de sănătate apărute;
– cetățenii – prin conștientizarea faptului că se traversează o perioadă dificilă respectând regulile stricte;
– agenții economici – prin impunerea normelor care trebuie respectate în spațiile închise.
Pe această cale doresc să vă mulțumesc pentru responsabilitatea de care ați dat dovadă și vă rog ca în continuare să ne protejăm unii pe alții deoarece virusul COVID-19 nu a dispărut odată cu începerea relaxării.
Este necesar ca și în continuare să avem aceeași atitudine pentru ca cele 4 luni de restricții să nu fi fost în zadar.

Suntem alături de dumneavoastră în continuare.”, spune primarul Ion Gîrleanu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Doliu la Hanul Românesc după trecerea în neființă a lui Luca Ștefan-Laurențiu

  Colectivul restaurantului Hanul Românesc anunță cu profundă tristețe trecerea în neființă a colegului Luca Ștefan-Laurențiu. Cei care l-au cunoscut și au lucrat alături de el îi vor păstra cu drag amintirea. Cei care doresc să îi aducă un ultim omagiu o pot face la capela Bisericii „Sfântul Nicolae” din Mărăcineni, unde este depus trupul […]

Citește mai mult...

Donație de aproximativ 60.000 de lei pentru patru spitale din Argeș

Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului a donat produse de curățenie și materiale de igienă spitalelor din Pitești, Mioveni, Leordeni și Călinești. Valoarea totală a produselor oferite celor patru unități medicale este de aproximativ 60.000 de lei, potrivit Centrului Eparhial. Produsele vor fi folosite pentru curățarea și igienizarea spațiilor în care sunt îngrijiți pacienții. Acțiunea a fost […]

Citește mai mult...

MAYORE a deschis o nouă ciocolaterie și cofetărie în centrul Piteștiului

Ciocolateria și cofetăria MAYORE a inaugurat vineri, 6 noiembrie, o nouă locație pe strada „Victoriei” nr. 26, în zona pietonală din centrul Piteștiului, chiar lângă Primărie. La deschidere, primii 50 de vizitatori au primit câte un produs de patiserie din partea casei. Povestea MAYORE a început în 2011, sub numele de Ciocolateria „Iepurașul”, primul atelier […]

Citește mai mult...