România, cea mai mare creștere a înmatriculărilor din UE

Daciaaa

România, cea mai mare creștere a înmatriculărilor din UE
Înmatriculările de autoturisme din Europa au suferit un impact major în lunile iulie și august, din cauza accentuării crizei de semiconductori și componente electronice. Potrivit datelor ACEA, piața auto din România a crescut cu 19,6% în luna iulie (15.493 unități), pe o piață europeană care a scăzut cu 23,2%, acesta fiind și momentul în care volumul de autoturisme înmatriculate la noi în 2021 l-a egalat pe cel din 2020.
În luna august, România a crescut și mai mult, pentru simplul motiv că s-au împlinit cele 90 de zile termen de înmatriculare pentru cele mai multe dintre mașinile cumpărate prin Programul Rabla. Astfel, cu 44,6% creștere comparativ cu august 2020, România a fost unul dintre cele numai cinci state UE care au înregistrat creștere, fiind în același timp piața cu cel mai mare avans din uniune, cu un volum total de 16.129 autoturisme înmatriculate, pe o piață europeană care a scăzut cu 19,1% față de luna similară din 2020.
În ceea ce privește producătorii și mărcile de autoturisme, situația este similară cu cea a piețelor. Dacia este unul dintre constructorii auto puternic afectați de criză, având o scădere de 17,2% în iulie (36.567 unități înmatriculate) și una ceva mai mică, de -7,6% (29.948 unități), în august. Faptul că unii dintre concurenții săi au înregistrat scăderi mult mai mari, a făcut ca Dacia să-și recupereze parțial din cota de piață pierdută în prima jumătate a acestui an, astfel că a ajuns la 4,8% în august. Vestea bună este că, la finalul celor opt luni, Dacia are o creștere de 6,8 procente, cu 248.327 unități înmatriculate, cu circa 15.000 mai multe decât anul trecut, dar cu 16.000 sub nivelul din 2019. În consecință, după opt luni, Dacia încă se află sub nivelul din 2020, din punct de vedere al cotei de piață: 3,6% față de 3,8% anul trecut. Să ne amintim că, în august 2019, Dacia atingea un vârf de 5,3% din piața de autoturisme europeană, iar după opt luni, în acel an, cota mărcii românești era de 4,3%.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Biserica parohiei Săpata a fost resfințită

Duminică, 18 octombrie 2026, a avut loc slujba de resfințire a bisericii Parohiei Săpata-Bănărești, din Protoieria Pitești, județul Argeș, după ample lucrări de consolidare, restaurare și înfrumusețare, desfășurate în perioada 2011–2026. Slujba de resfințire a fost săvârșită de Înaltpreasfințitul Părinte Calinic Argeșeanul, Arhiepiscop al Argeșului și Muscelului, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi. […]

Citește mai mult...

Seminar dedicat Armatei Române la Mioveni

Cu prilejul Zilei Armatei României, sărbătorită anual la 25 octombrie, Consiliul Local Mioveni, Primăria Orașului Mioveni și Centrul Cultural Mioveni organizează vineri, 23 octombrie 2026, de la ora 12:00, seminarul „Onoare și Patrie – Armata României, simbol al demnității naționale”. La seminar vor participa reprezentanți ai Garnizoanei Pitești, ai Depozitului Central de Arhivă „General Grigore […]

Citește mai mult...

Primarul Gheorghe Stancu îi invită pe bascoveni la Focul lui Sumedru: Să păstrăm tradițiile românești!

Primarul Gheorghe Stancu îi invită pe bascoveni la Focul lui Sumedru: Să păstrăm tradițiile românești! Primarul comunei Bascov, Gheorghe Stancu, îi invită pe locuitori să participe duminică, 25 octombrie 2026, la Focul lui Sumedru. Sărbătoarea va fi organizată în zona de picnic de pe strada Brăileni, izlaz Aninoasa. Evenimentul va reuni muzica populară, preparatele tradiționale […]

Citește mai mult...