Rețea de gaze de peste 14 milioane lei în comuna Bălilești

Comuna Bălilești va avea o rețea de gaze în valoare de aproximativ 14,6 milioane lei. Este primul proiect de gaze depus de o comună argeșană. Primarul Victor Cătălin Turturică devenise coșmarul celor de la FDI , întrebând zilnic de norme și cerând lămuriri astfel fiind de un real ajutor și colegilor primari din județ.Proiectul depus de comuna argeșeană a fost aprobat de Comisia Națională de Strategie de Prognoză și va fi finanțat de Guvernul României prin Fondul de Dezvoltare și Investiții (FDI). Primarul Victor Cătălin Turturică va reuși astfel să le ofere cetățenilor codiții mai bune de viață, prin renunțarea la lemnele de foc, din ce în ce mai scumpe.

Premierul a anunțat de curând că s-a ajuns la 500 de investiţii aprobate, a căror valoare depăşeşte 6 miliarde de lei. Urmează semnarea contractelor de finanţare, astfel încât aceste investiţii să înceapă în perioada imediat următoare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Doliu la Hanul Românesc după trecerea în neființă a lui Luca Ștefan-Laurențiu

  Colectivul restaurantului Hanul Românesc anunță cu profundă tristețe trecerea în neființă a colegului Luca Ștefan-Laurențiu. Cei care l-au cunoscut și au lucrat alături de el îi vor păstra cu drag amintirea. Cei care doresc să îi aducă un ultim omagiu o pot face la capela Bisericii „Sfântul Nicolae” din Mărăcineni, unde este depus trupul […]

Citește mai mult...

Donație de aproximativ 60.000 de lei pentru patru spitale din Argeș

Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului a donat produse de curățenie și materiale de igienă spitalelor din Pitești, Mioveni, Leordeni și Călinești. Valoarea totală a produselor oferite celor patru unități medicale este de aproximativ 60.000 de lei, potrivit Centrului Eparhial. Produsele vor fi folosite pentru curățarea și igienizarea spațiilor în care sunt îngrijiți pacienții. Acțiunea a fost […]

Citește mai mult...

MAYORE a deschis o nouă ciocolaterie și cofetărie în centrul Piteștiului

Ciocolateria și cofetăria MAYORE a inaugurat vineri, 6 noiembrie, o nouă locație pe strada „Victoriei” nr. 26, în zona pietonală din centrul Piteștiului, chiar lângă Primărie. La deschidere, primii 50 de vizitatori au primit câte un produs de patiserie din partea casei. Povestea MAYORE a început în 2011, sub numele de Ciocolateria „Iepurașul”, primul atelier […]

Citește mai mult...