Restricţii de circulaţie la sfârşitul acestei săptămâni

Drumul judeţean 734 Lereşti- Voina va fi închis circulaţiei sâmbătă şi duminică (22 şi 23 septembrie ) între orele 8 și 19. Motivul pentru care acest drum se închide traficului este competiţia automobilistică Trofeul Câmpulung Muscel care se desfăşoară în perioada 22-23 septembrie.

 

Peste 80 de piloți vor lua startul, sâmbătă și duminică, la Trofeul Câmpulung Muscel 2018, de Clubul Sportiv Brothers Motor Sport, sub egida Federaţiei Române de Automobilism Sportiv, cu sprijinul Primăriei Municipiului Câmpulung Muscel, al Primăriei Lerești și al Consiliului Județean Argeș.
Trofeul Câmpulung Muscel 2018, contând ca etapa a VII-a în cadrul Campionatului Național de Viteză în Coastă Dunlop va aduce la Câmpulung elita pilotajului românesc. Printre cei care vor concura anul acesta se va număra și campionul național Valentin Porcișteanu, pe noul bolid Skoda Fabia R5, mașină cu care concurează în Campionatul Național de Raliuri.

 La ediția de anul acesta Cupa ”King of the Hill”, oferită pilotului care va avea cea mai rapidă urcare din manșele de concurs va purta, simbolic, numele Valentin Banciu, în memoria marelui campion care a plecat recent dintre noi. De asemenea, piloții și spectatorii sunt invitați să participe la o acțiune caritabilă dedicată Centrului de zi „Bambi” din Câmpulung.

 
 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Biserica parohiei Săpata a fost resfințită

Duminică, 18 octombrie 2026, a avut loc slujba de resfințire a bisericii Parohiei Săpata-Bănărești, din Protoieria Pitești, județul Argeș, după ample lucrări de consolidare, restaurare și înfrumusețare, desfășurate în perioada 2011–2026. Slujba de resfințire a fost săvârșită de Înaltpreasfințitul Părinte Calinic Argeșeanul, Arhiepiscop al Argeșului și Muscelului, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi. […]

Citește mai mult...

Seminar dedicat Armatei Române la Mioveni

Cu prilejul Zilei Armatei României, sărbătorită anual la 25 octombrie, Consiliul Local Mioveni, Primăria Orașului Mioveni și Centrul Cultural Mioveni organizează vineri, 23 octombrie 2026, de la ora 12:00, seminarul „Onoare și Patrie – Armata României, simbol al demnității naționale”. La seminar vor participa reprezentanți ai Garnizoanei Pitești, ai Depozitului Central de Arhivă „General Grigore […]

Citește mai mult...

Primarul Gheorghe Stancu îi invită pe bascoveni la Focul lui Sumedru: Să păstrăm tradițiile românești!

Primarul Gheorghe Stancu îi invită pe bascoveni la Focul lui Sumedru: Să păstrăm tradițiile românești! Primarul comunei Bascov, Gheorghe Stancu, îi invită pe locuitori să participe duminică, 25 octombrie 2026, la Focul lui Sumedru. Sărbătoarea va fi organizată în zona de picnic de pe strada Brăileni, izlaz Aninoasa. Evenimentul va reuni muzica populară, preparatele tradiționale […]

Citește mai mult...