Restricții: Amenzi pe bandă rulantă în Argeș

restrictii

În ultimele 24 de ore, polițiștii argeșeni au desfășurat 24 de acţiuni punctuale, dintre care 21 au fost organizate independent de către poliţişti, 2 organizate împreună cu I.J.J. Argeş şi una cu alte structuri.
Aproape 2.000 de persoane, precum și 178 de mijloace de transport persoane au fost verificate în cadrul activităților.
De asemenea, în ultimele 24 de ore, au fost verificate 183 de societăți comerciale, unde poliţiştii, alături de celelalte structuri cu care acționează în sistem integrat, au instruit reprezentanţii tuturor agenţilor comerciali și centrelor comerciale verificate cu privire la măsurile dispuse pentru respectarea normelor de prevenire a infectării și combatere a răspândirii coronavirusului.
Ca urmare a abaterilor constatate, poliţiştii argeşeni au aplicat, conform Legii 55/2020, un număr de 224 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 14.500 de lei, după cum urmează:
– 194 de sancțiuni, în valoare de 11.000 de lei, ca urmare a nepurtării sau purtării necorespunzătoare a măștii;
– 28 de sancțiuni, în valoare de 1.500 de lei, ca urmare a nerespectării interdicțiilor de deplasare;
– două sancțiuni, în valoare de 2.000 de lei, pentru nerespectarea măsurilor de izolare/carantinare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Primăria Pitești dă startul verii prin spectacolul „Hello Summer!”, în această seară, în Lunca Argeșului

Primăria Pitești dă startul verii prin spectacolul „Hello Summer!”, în această seară, în Lunca Argeșului Piteștenii sunt invitați în această seară, începând cu ora 19:00, în Parcul Lunca Argeșului, unde va avea loc spectacolul „Hello Summer!”, organizat de Centrul Cultural Pitești cu sprijinul Primăriei Municipiului Pitești. Pe scenă vor urca tinerii artiști ai Cercului de […]

Citește mai mult...

Explozie pe piața mașinilor electrice. Dacia conduce detașat preferințele românilor

Explozie pe piața mașinilor electrice. Dacia conduce detașat preferințele românilor Piața auto din România a înregistrat un reviriment spectaculos în luna iunie 2026, în special în segmentul mașinilor electrice. Potrivit datelor publicate de Asociația Producătorilor și Importatorilor de Automobile (APIA), înmatriculările de autoturisme 100% electrice au crescut cu nu mai puțin de 352% comparativ cu […]

Citește mai mult...

Începe cea de-a 39-a ediție a Festivalului Internațional de Folclor „Carpați”

Consiliul Judetean Argeș anunță că în perioada 8–12 iulie are loc cea de-a 39-a ediție a Festivalului Internațional de Folclor „Carpați”. Ansambluri din Turcia, Letonia, Georgia, Columbia, Cipru, Polonia, India, Republica Moldova și România vor transforma Argeșul într-o sărbătoare a tradițiilor și dansului. Pe 8 iulie, la Corbeni. Pe 9 iulie, la Topoloveni. Pe 10 […]

Citește mai mult...