“Război” de Zilele Orașului Mioveni!

Focuri de armă, explozii și impresionante efecte pirotehnice, puști, pistoale, mortiere, tunuri, muniție, zeci de militari români și străini, tabără militară, tranșee, război! Atac, contraatac, ambuscadă, retragere, armistițiu, schimb de prizonieri, capitulare. Cine va învinge și cum se va desfășura bătălia? Ți-am stârnit interesul? Ești curios să vezi pe viu o scenă autentică de război? Timp de două zile, Mioveniul va fi sub asediul “armatelor inamice”, totul petrecându-se în cadrul unei manifestări istorico-militare de reconstituire istorică, un inedit proiect dedicat Centenarului Marii Uniri – 100 de ani de la primul Război Mondial.

În premieră pentru județul Argeș, Primăria Mioveni, Centrul Cultural Mioveni și Muzeul Municipal Câmpulung, alături de Asociația Tradiții Ostășești, Asociația 6 Dorobanți, Asociația Culturală “Tradiții”– Bulgaria și Regimentul 33 “Kaiser Leopold II” – Arad, printr-o metodă inedită, realistă şi interactivă vor pune în scenă o bătălie din Primul Război Mondial, dintre armata română și cea austro-ungară, ca mijloc de cunoaştere a tradiţiilor militare şi a istoriei românilor în general.

Scopul principal al evenimentului este acela de educare a publicului, şi mai ales a tinerii generaţii, în spiritul respectului faţă de tradiţiile militare româneşti, de cunoaştere a momentelor importante ale istoriei naţionale şi universale, a aspectelor cotidiene ale vieţii ostăşeşti, omagierii militarilor şi civililor care în momente dramatice ale istoriei şi-au făcut datoria faţă de patrie.

Taberele militare interactive ale celor două armate vor fi amplasate în zona pistei de rallycross din vecinătatea Bazei BEMO și vor putea fi vizitate de public în zilele de 29 si 30 iunie. Doritorii vor interacționa cu voluntarii asociațiilor de reconstituire istorico-militară, vor putea admira și manevra armele istorice, vor afla mai multe detalii despre viața ostășească, vor lua parte la demonstrații de mânuire a armamentului și alte activități specifice.

Punctul culminant va fi reprezentat de confruntarea celor două tabere, sâmbătă, 30 iunie, de la ora 18.00. Din motive de siguranță, dar și pentru a se încadra într-un cadrul cât mai natural, reconstituirea bătăliei va avea loc pe malul Râului Târgului, tot din zona BEMO. Publicul este rugat să respecte spațiile de delimitare trasate de organizator și indicațiile forțelor de ordine.

Având în vedere unicitatea acestui eveniment și doza de inedit, organizatoroii speră ca publicul să participe în număr cât mai mare.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Primarul Cristian Gentea, în vizită la Școala „Marin Preda” din Pitești: Investiții finalizate pentru un spațiu educațional modern și un nou teren de sport în pregătire

Primarul Cristian Gentea, în vizită la Școala „Marin Preda” din Pitești: Investiții finalizate pentru un spațiu educațional modern și un nou teren de sport în pregătire Primarul municipiului Pitești, Cristian Gentea, a fost astăzi la Școala Gimnazială „Marin Preda”, unde a verificat stadiul investițiilor realizate pentru modernizarea unității de învățământ. Astăzi, 23 iulie 2026, Primăria […]

Citește mai mult...

Mesaj de sprijin de la vârful Dacia: Trebuie să protejăm amprenta de producție din România

Mesaj de sprijin de la vârful Dacia: Trebuie să protejăm amprenta de producție din România Al treilea oficial Dacia dă mesaje de susținere pentru afacerea Dacia din România, într-un interval de numai câteva zile, rispind eventualele temeri potrivit cărora Renault ar intenționa să-și reducă amprenta și implicarea în România, prin mutarea eventuală a activităților în […]

Citește mai mult...

Revizie tehnică și igienizare la Bazinul de Înot Mioveni

Revizie tehnică și igienizare la Bazinul de Înot Mioveni Primăria orașului Mioveni informează cetățenii că activitatea Bazinului de Înot Mioveni va fi suspendată în perioada 1–24 august, pentru efectuarea lucrărilor anuale de revizie tehnică, igienizare și reparații curente. În această perioadă vor fi realizate operațiuni de curățare și igienizare a cuvei bazinului și a sistemelor […]

Citește mai mult...