Rareș Bogdan în Argeș: „Ce mi-e Nicolescu, ce mi-e Drăghici!”

Primul pe lista candidaților PNL pentru alegerile europarlamentare, Rareș Bogdan, a fost joi în Argeș și a participat la evenimentul local de lansare a candidaților partidului pentru PE, de la Pitești. Fostul jurnalist a vorbit despre incapacitatea administrației județene de a dezvolta Argeșul, prin atragerea de fonduri europene, dar și despre potențialul turistic uriaș, nevalorificat, al nordului județului. Bineînțeles, Rareș Bogdan nu putea să uite despre autostrada Pitești-Sibiu, un vis frumos chiar și acum. Acesta i-a criticat pe fostul președinte CJ Argeș, Constantin Nicolescu, care de curând a fost condamnat într-un nou dosar, dar și pe deputatul argeșean Mircea Drăghici, trezorier al PSD.

„Sunt multe de spus despre abandonarea unei zone superbe a României, prin lipsa de investiții în infrastructură. N-am să înțeleg cum pot vota argeșenii stânga retrogradă, neobolșevică, cum un personaj ca Nciolescu a ajuns să domine județul. Investițiile străine sunt mari aici, gândiți-vă ce ar fi fost Mioveniul fără Dacia sau zona Curtea de Argeș fără investitorii germani. Dar oamenii înncă sunt receptivi la mesajul retrograd, împotriva multinaționalelor, al stângii. Oamenii au fost mințiți, ce mi-e Nicolescu, ce mi-e Draghici!” 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Orchestra „Doina Argeșului” a făcut spectacol la Lunca Corbului

Orchestra „Doina Argeșului”, condusă de dirijorul Virgil Iordache, a urcat aseară pe scena amenajată cu prilejul Zilei Comunei Lunca Corbului. Cântecele îndrăgite, dansurile populare și momentele oferite de soliști au atras un public numeros și au întreținut atmosfera de sărbătoare până la finalul spectacolului. Prin fiecare apariție, Orchestra „Doina Argeșului” duce mai departe cântecul și […]

Citește mai mult...

A fost predat amplasamentul pentru construirea noii creșe la Mioveni

Astăzi a fost predat constructorului amplasamentul pe care va fi realizată noua creșă de pe strada Părăști, etapă care marchează pregătirea începerii lucrărilor. Investiția are o valoare de aproximativ 3 milioane de euro și este finanțată integral din fondurile proprii ale orașului Mioveni. Termenul de execuție este de 24 de luni de la data predării […]

Citește mai mult...

SE PRELUNGESC RESTRICȚIILE PE DN7 – VALEA OLTULUI

CNAIR informează că restricțiile de circulație instituite pe DN7, pe sectorul cuprins între Călimănești – Căciulata și Câinenii Mari, se prelungesc până la 15 noiembrie 2026. Restricția este valabilă între localitățile Râmnicu Vâlcea și Boița. În continuare, în intervalul 08:00 – 17:30, de luni până sâmbătă, este interzisă circulația vehiculelor cu masa totală maximă autorizată […]

Citește mai mult...